Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a anunțat că de astăzi agricultorii au posibilitatea să depună cereri pentru a solicita compensații pentru semănăturile de culturi agricole de grupa a II-a, ce au fost afectate de secetă.
Oficiile Teritoriale ale AIPA vor recepționa până pe data de 8 decembrie curent, cererile de acordare a compensațiilor pentru producătorii agricoli ce au avut terenuri însămânțate cu porumb pentru roada anului 2020 și au fost afectate de secetă în proporție de peste 60 la sută.
Pentru a obține ajutorul financiar, solicitantul trebuie să dețină sau să lucreze în fapt suprafețe de teren însămânțate cu porumb; să dispună de cont bancar în monedă națională (MDL) și să prezinte datele din actele de constatare veridice și întocmite în termenul stabilit de prevederile prezentului Regulament.
Dosarele de solicitare a compensației, împreună cu documentele în original, pentru care sunt atașate copiile la dosar, se depun de solicitant sau de reprezentantul legal al acestuia la subdiviziunile teritoriale ale AIPA din raza teritorială în care își desfășoară activitatea solicitantul de compensații.
Dosarul de acordare a compensației va conține următoarele documente obligatorii:
– cererea de acordare a ajutorului financiar;
– declarația pe propria răspundere privind completitudinea dosarului și veridicitatea informației din documentele prezentate;
– copia certificatului de înregistrare a gospodăriei țărănești;
– certificatul de confirmare eliberat de către autoritatea publică locală;
– copia de pe certificatul privind atribuirea codului IBAN, eliberat de către banca comercială;
– copia actului de constatare a pagubelor la cultura porumbului pentru recolta anului 2020, cauzate de secetă.
Dosarul va fi șnuruit, sigilat, numerotat și semnat pe fiecare pagină. Documentele prezentate în copii trebuie să conțină mențiunea „corespunde originalului” și semnătura solicitantului. La depunerea dosarului de solicitare a compensației, solicitantul primește confirmarea care atestă recepționarea dosarului de către subdiviziunea teritorială a AIPA.
Mărimea ajutorului financiar per ha de teren arabil va fi calculată de AIPA în baza mijloacelor financiare disponibile raportate la suprafața totală eligibilă, conform dosarelor recepționate.
Citește și: A fost aprobat Regulamentul de acordare a celor 60 de milioane de lei pentru agricultori