Decizie după ședința PD, PSRM, PAS și PPDA: Două grupuri de lucru vor identifica soluții pentru agricultori și privind începerea noului an școlar

Două grupuri de lucru vor identifica soluții pentru agricultori și privind începerea noului an școlar în siguranță. Deciziile au fost luate la ședința comună: PD, PSRM, PAS și PPPDA, transmite Telegraph.md

La inițiativa fracțiunii Partidului Democrat, astăzi s-au întrunit într-o ședință comună deputații din formațiunile politice care au acces în Parlament prin votul cetățenilor: PD, PSRM, PAS și Platforma DA. Deputații au discutat pe platforma parlamentară cele mai stringente probleme cu care se confruntă oamenii: situația gravă din agricultură provocată de secetă, lupta cu pandemia COVID-19, asigurarea desfășurării unor alegeri libere și corecte.

„Este pentru prima dată în actualul Legislativ când a fost creată o atmosferă de dialog. În problemele fundamentale, importante parlamentarii sunt obligați să se întâlnească, să discute și să găsească soluții la problemele oamenilor”, a declarat președintele Fracțiunii PDM, Dumitru Diacov.

În urma discuțiilor purtate, s-a decis crearea a două grupuri de lucru parlamentare: pentru identificarea soluțiilor pentru agricultori care au avut de suferit în urma secetei, condus de deputatul democrat Nicolae Ciubuc și privind asigurarea condițiilor pentru începerea noului an de studii în condiții de pandemie, condus de vicepreședintele Parlamentului, Monica Babuc.

În perioada imediat următoare, grupurile de lucru vor iniția discuții, consultări și audieri cu structurile guvernamentale pentru a găsi cele mai bune soluții pentru situația din agricultură și pentru începerea noului an școlar în condiții de siguranță. Grupurile de lucru vor elabora și coordona cu structurile guvernamentale și instituțiile financiare internaționale un proiect de hotărâre care ulterior va fi propus Parlamentului spre examinare și adoptare.

Citește și: Rusia a trimis la INTERPOL tot pachetul de acte în privința căutării și reținerii lui Renato Usatîi

Total
0
Shares
 
Total
0
Share