Deputat: Maia Sandu și PAS au transformat Moldova în ‘țara ЧП’

Maia Sandu și PAS au transformat Moldova în “țara ЧП”, susține Adrian Albu, deputat BCS, candidatul PSRM pentru șefia capitalei.

Potrivit lui, situația de Urgență va fi menținută în Moldova atâta timp cât la conducere va fi PAS, pentru că e singura modalitate pentru ei să fure miliarde și să le închidă gura celor care arată aceste hoții imense.

”Pentru a scăpa de veșnica Stare de Urgență, soluția e să scăpăm de guvernarea PAS. Alegerile locale generale sunt primul pas în procesul de salvare a țării”, a mai declarat Albu.

Amintim că starea de urgență în țara noastră ar putea fi prelungită pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 2 octombrie 2023. O hotărâre în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri, la propunerea Comisiei pentru Situații Excepționale, prezidată de prim-ministrul Dorin Recean. Documentul urmează a fi prezentat spre adoptare Legislativului.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share