Actual

Deputații au votat unanim pentru construcția podului rutier de frontieră cu România

Pinterest LinkedIn Tumblr

Deputații au aprobat în ambele lecturi proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României, care prevede construcția unui pod rutier de frontieră cu România peste râul Prut.

Documentul definește aspectele tehnice, financiare, juridice şi organizatorice referitoare la construirea, exploatarea, întreținerea și repararea podului rutier de frontieră între cele două state, peste râul Prut, între localitățile Ungheni (Republica Moldova) și Ungheni (România).

Scopul Acordului este de a asigura construcția și durabilitatea podului rutier de frontieră, care să interconecteze infrastructurile rutiere între state: Drumul național RI Chișinău — Ungheni — frontiera cu România (pe teritoriul Republicii Moldova) și Autostrada Târgu Mureș — Iași — Ungheni — frontiera de stat (pe teritoriul României). Podul va avea două benzi, iar capacitatea de trecere și fiabilitatea acestuia urmează a fi stabilite în cadrul studiului de fezabilitate.

Acordul prevede că Guvernul României va asigura finanțarea lucrărilor de construcție a podului și a drumului de acces, inclusiv infrastructurile conexe, amplasate pe teritoriul României. Iar construcția drumului de acces și a infrastructurii conexe pe partea Republicii Moldova va fi finanțată de Guvernul țării noastre.

Obiectivele majore sunt creșterea mobilității cetățenilor și facilitarea transporturilor dintre Moldova și Uniunea Europeană, dar și a comerțului dintre țara noastră și statele UE.

Potrivit responsabililor de la Guvern, proiectul de construcție a podului urmează a fi realizat în cel mult trei ani.

Acordul dintre Republica Moldova și România a fost ratificat în unanimitate de către deputații prezenți în sala ședințelor plenare.

loading...

Comments are closed.