Deputații „Pentru Moldova” anunță că vor promova în Legislativ un set de proiecte care vin în ajutorul lucrătorilor medicali

Deputata Ruxanda Glavan, membru al Platformei „Pentru Moldova”, a declarat astăzi în cadrul unui briefing de presă că în Comisia Protecție Socială, Sănătate și Familie, a fost votat și propus Parlamentului Proiectul de lege nr 341, al cărui co-autor este, și care vine în susținerea familiilor lucrătorilor medicali răpuși de COVID 19. Proiectul de lege prevede acordarea indemnizației unice de deces în mărime de 100 mii lei pentru urmașii cadrelor medicale răpuse de COVID, transmite Telegraph.md, cu referire la Oficial.md

„Indemnizația respectivă este o minimă expresie de respect și compasiune pentru situațiile în care s-au pomenit aceste familii. Din păcate, de la începutul pandemiei au decedat aproape 60 de angajați ai sistemului medical, iar familiile lor ajung în situații foarte complicate, fiind ajutați doar de către angajator, pentru că nu există un cadru legal care să stabilească un ajutor de deces. Acest proiect va fi propus în 2 lecturi și fac apel către toți deputații să îl susțină. De noi depinde să readucem încrederea cadrelor medicale în ziua de mâine, care astăzi sunt extenuate și la capătul puterilor”, a declarat Glavan.

În același timp, Ruxanda Glavan a anunțat poziția unanimă a deputaților Platformei parlamentare „Pentru Moldova” de a menține în continuare indemnizația unică în mărime 16 mii de lei pentru lucrătorii din sistemul medical care se infectează la locul de muncă cu COVID 19. Potrivit deputatei, membrii Platformei ”Pentru Moldova vor insista ca această indemnizație nu doar să se regăsească în toate documentele de politici pe anul 2020, dar și să fie permanentizată, pentru a exclude riscul jongleriilor din punct de vedere politic.

„Nu vom vota Legea bugetului de stat dacă nu se va respecta minimul de empatie față de cadrele medicale și nu va fi inclusă această indemnizație de 16 mii de lei”, a declarat parlamentara.

De asemenea, Glavan și-a exprimat încrederea, că în Parlament, săptămâna aceasta, vor fi votate în lectură finală modificările la Codul Contravențional și Codul Penal, cu stabilirea pedepselor clare și mult mai dure pentru cazurile de maltratare a medicilor la locurile de muncă. „Sperăm că acest proiect să fie susținut în lectură finală, ca să putem oferi mai multă siguranță medicilor și lucrătorilor medicali. Medicii sunt eroi, ei în continuare luptă pentru fiecare pacient, pentru fiecare viață și ei trebuie protejați”, a adăugat Ruxanda Glavan.

Corneliu Furculiță: “Fracțiunea PSRM în Parlament nu va admite destabilizarea situației din țară”

Total
0
Shares
 
Total
0
Share