Politic

Deputații ȘOR au încălcat legea nerespectând carantina și participând la un eveniment public

Pinterest LinkedIn Tumblr

Cel puțin patru deputați ai formațiunii parlamentare „Șor” nu au respectat regimul de autoizolare, impus după ce democratul Eugeniu Nichiforciuc, s-a îmbolnăvit de COVID-19.

Cei patru deputați au participat duminică 24 mai la o festivitate dedicată inaugurării sistemului de iluminat în satul Tabăra din raionul Orhei, transmite realitatea.md.

Într-un comunicat de presă publicat pe pagina de Facebook a Partidului „Șor” apar în imagine deputații, Marina Tauber, Violeta Ivanov, Vladimir Vitiuc și Igor Himici, participând la evenimentul de dare în exploatare a iluminatului stradal, care a fost instalat în satul Tabăra.

Precizăm că, la 22 mai curent, președinta Parlamentului a emis o dispoziție prin care a obligat deputații să se autoizoleze până la efectuarea testului COVID-19 și aflarea rezultatului. Chiar și așa, vineri, deputatul PP ȘOR, Marina Tauber, a participat la un protest, unde au fost zeci de persoane vârstnice.

Citește și: Un deputat socialist a fost confirmat pozitiv cu COVID-19

loading...

Comments are closed.