Vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii BCS, Vlad Batrîncea, a reacționat la acuzațiile de separatism și subminare a suveranității aduse liderului PSRM de către deputatul PAS, Doina Gherman. Reprezentantul PAS a solicitat ca PSRM, PCRM și MAN să facă declarații oficiale prin care să condamne poziția lui Igor Dodon.
În replică, Vlad Batrîncea a cerut deputaților PAS să nu recurgă la declarații false, mai ales în contextul în care alte state își revendică teritorii ale Republicii Moldova, iar reprezentanții oficiali ai țării negociază cedarea Portului Giurgiulești, o zonă suverană a Republicii Moldova.
„Haideți să ne ocupăm de probleme reale. Guvernarea trebuie să apere interesele naționale ale Republicii Moldova”, a subliniat Vlad Batrîncea.