DEZVĂLUIRE ȘOCANTĂ // La ședința Parlamentului în care s-au rupt microfoane, unii DEPUTAȚI din opoziție erau în stare de EBRIETATE

Deputata neafiliată, membră a Platformei parlamentare Pentru Moldova, Ruxanda Glavan, a declarat la UNInterviu pentru Unimedia.info că, la ședința de miercuri, 16 decembrie, unii deputați din opoziție ar fi revenit în sala plenară fiind băuți. Glavan nu a dat nume, dar a menționat că printre cei de la care mirosea a alcool erau și cei care au luat cuvântul la tribuna centrală, transmite Telegraph.md

„Clarific ca o neclaritate pentru mine, de ce cei care la ora 14:00 au ales să baicoteze au subminat într-un fel munca plenului parlamentului, apoi cu pretenția au revenit la ora 22 seara. Mai mult decât atât vreau să vă spun că a fost dezonorat pentru unii dintre ei, pentru că probabil de la televizor și de acasă nu se vedea, dar câțiva colegi deputați erau în stare de ebrietate. Și acest lucru era vizibil în plenul parlamentului, s-a văzut și după modul în care se comportau și acele lecții de moralitate pe care încercau să le dea colegilor, care, de fapt, au rămas să muncească.

Nu este frumos ceea ce s-a întâmplat, dar repet, nu este nimic ilegal. Mai ales că în ultimii ani, în special la sfârșit de an, am tot asistat când ședințele parlamentului se prelungeau până la ora 19, 20… 23 seara, dacă țin eu bine minte, atunci când a fost votată reforma pensiilor. Deci, din punct de vedere procedural nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun. Mai mult decât atât, ședința a fost publică. Toată lumea care era acasă, de fapt, vedea că deputații muncesc, că cei care au rămas asigură cvorumul și se votează anumite proiecte de legi.

Pot să fac doar concluzia că, probabil a fost un show politic, un scenariu al unora care s-a transformat din nou într-o debandadă regretabilă și pentru cetățeni”, a declarat Ruxanda Glavan.

Deputații din opoziție nu au comentat deocamdată aceste declarații.

Deputații au votat pe 16 decembrie, la miez de noapte bugetele țării și politica fiscală. Deputații au anulat votul amendamentelor Proiectului de Lege 329. Acesta a fost revotat de către deputați, dar deja fără amendamente.

DOC // PRO Moldova contestă denumirea grupului parlamentar Pentru Moldova

Total
0
Shares
Total
0
Share