Dinu Plîngău spune că colegilor lui li se propun funcții în guvernul PAS, cu condiția să părăsească PPDA

Dinu Plîngău, numit recent președinte interimar al Platformei „Demnitate și Adevăr”, după demisia conducerii formațiunii, scrie într-o postare pe facebook că, ai lui colegi nu au de gând să accepte funcții guvernamentale, dacă vor fi obligați, în schimb, să iasă din rândurile PPDA, informează Agora.md

Declarația vine după ce anterior, vicepreședintele PAS, Natalia Gavrilița susținea că în viitorul Guvern ar putea să fie prezente și persoane care nu vor fi membri ai Partidului Acțiune și Solidaritate.

PPDA nu a acummulat suficiente voturi pentru a accede în viitorul Parlament, luând doar 2,33% din sufragii. De curând, Natalia Gavriliță de la PAS a dat de înțeles că în viitorul Guvern s-ar putea regăsi și membri ai altor partide, fără să dea nume.

La alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, Partidul Acțiune și Solidaritate a înregistrat un scor istoric de 52.80%, devansând inclusiv performanța înregistrată de PCRM în 2001 când a luat 50.07%. De altfel, PAS este prima formațiune de dreapta care obține majoritatea în Parlament.

Acum trei zile, conducerea Platformei DA și-a dat demisia, iar la toamnă ar urma să fie aleasă una nouă.

Citește și: VIDEO // Andrei Năstase, remarcă dură către componența PAS: ”Până ieri ai fost cu căciulă verde și acum ești cu căciulă galbenă”

Total
0
Shares
Total
0
Share