DOC // Andrei Spînu va fi arestat peste câteva zile, anunță liderul PACE

Președintele Partidului Acasă Construim Europa (PACE), Gheorghe Cavcaliuc, a dezvăluit într-o intervenție video că Andrei Spînu urmează să fie arestat peste câteva zile. Acesta a publicat pe contul său de Telegram o copie din dosarul penal în baza căruia se va efectua reținerea fostului ministru al Infrastructurii, scrie sinteza.org

”După ce Maia Sandu l-a adormit pe Andrei Spînu cu funcția pe care i-a oferit-o temporar în Președinție doar pentru a obține votul deputaților credincioși acestuia pentru a vota astăzi Guvernul comod ei. Pentru Spînu rămân zile numărate până când va fi arestat”, a scris liderul PACE.

Totodată, Cavcaliuc a dezvăluit și care sunt scopurile Maiei Sandu în privința lui Andrei Spînu, iar unul dintre ele și cel mai important, ar fi să-l facă țap ispășitor și să transmită un semnal celorlalți deputați și miniștri care fac parte din gruparea lui Spînu. Mai mult, în opinia președintelui PACE, se va încerca curățarea materialelor compromițătoare pe care le-ar deține actualul secretar general al Președinției.

”Scopul ei este:
1) să-l facă pe el țap ispășitor pentru toate relele care s-au făcut în Moldova și să o arate pe ea cinstită.
2) să-i facă ascultători de deputații și miniștrii apropiați lui Spînu.
3) în timpul perchezițiilor să curețe de peste tot de la Spînu ,,compromat” care acesta îl are pe finanțarea campaniilor electorale ale Maiei Sandu și PAS din bani murdari.
4) să-și recapete influiența deplină asupra PAS”, a menționat Cavcaliuc.

Conform declarațiilor făcute de președintele partidului PACE, Spînu ar figura în două dosare penale, iar în unul dintre ele i se incriminează delapidarea bugetului de stat în proporții deosebit de mari. Principalul martor în dosarul penal ar fi o persoană foarte apropiată Maiei Sandu, făcând referire la fostul vice-premier Vlad Kulminsk.

”Spînu are 2 dosare penale. Unul din ele fiind: Nr. 2022920020, pornit de Procurorul Ghenadie Pîrlii, unde i se incriminează delapidarea bugetului de stat cu câteva sute de milioane de dolari. Unul din principalii martori în dosarele lui Spînu este o persoană foarte apropiată Maiei Sandu fost Vicepremier Vlad Culminschi. Tik-Tak”, a subliniat acesta.

“Un fugar, fricos și mincinos din Londra a ieșit azi și fâlfâie cu niște hârtii. Am un mesaj pentru el, vino acasă omule și discută cu procuratura”, este reacția lui Spînu.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share