DOC // Dosarul privind confiscarea averii lui Dumitru Diacov a ajuns în instanță. Deputatul PDM: „Eu nu am de gând să umblu prin judecăți”

Dosarul privind confiscarea averii a președintelui de onoare a Partidului Democrat din Moldova, Dumitru Diacov, a ajuns în instanță, după ce Autoritatea Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe de peste 600 de mii de lei între averea dobândită și veniturile obținute de către deputat și soția acestuia, informează TV8.md

Pe 25 februarie curent, ANI anunța că a emis act de constatare în rezultatul unui control al averii și intereselor personale, care a fost efectuat pentru perioada 2014 – 2019, fiind extins și asupra soției parlamentarului.

Potrivit informațiilor, prima ședință a avut loc pe data de 13 mai curent la Judecătoria Chișinău, când a avut loc înfățișarea părților. Despre desfășurarea primei ședințe de judecată a anunțat Autoritatea Națională de Integritate.

Deputatul Dumitru Diacov a declarat că nu s-a prezentat la ședința de judecată, dar a fost reprezentat de către avocatul său. Acesta a mai spus că nu a încălcat legislația când a completat declarația de avere.

„Eu nu am fost la judecată, a fost avocatul. E o făcătură, o comandă politică. Sper că judecata va lua o decizie și va face dreptate. Ei pot să facă interpretările care le plac lor, eu știu că nu am încălcat nimic. Eu nu am de gând să umblu prin judecăți”, a menționat Dumitru Diacov pentru TV8.md.

Următoarea ședință de judecată a fost stabilită pentru data de 31 mai curent, ora 11:00, și va avea loc la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani. Astfel, cazul va fi examinat de judecătoarea Tatiana Avasiloaie.

Reprezentanții ANI anunțau în februarie curent că în cadrul verificărilor efectuate și a documentelor obținute, inspectorul de integritate a constatat existența unei diferențe substanțiale, în mărime de peste 600 de mii de lei, între averea dobândită și veniturile obținute de către Diacov și soția acestuia.

Dacă actul emis de ANI va rămâne definitiv, deputatul riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică, inclusiv mandatul de parlamentar pentru o perioadă de 3 ani. Totodată acesta va fi inclus și în Registrul interdicțiilor al ANI.

Dumitru Diacov by Christina Popescu

Citește și: PSRM a dublat subvențiile pentru agricultori, în pofida situației pandemice

Total
0
Shares
 
Total
0
Share