DOC // Guvernarea PAS va notifica 34 de companii suspectate de legături cu persoane sancționate

Guvernarea PAS, prin intermediul Autorității pentru Supraveghere Publică (ASP), va notifica 34 de companii care au în structura lor asociați sau beneficiari efectivi incluși în liste internaționale de sancțiuni. Aceste entități activează în domenii considerate de importanță pentru securitatea statului și sunt suspectate că au realizat investiții fără a obține aprobarea prealabilă prevăzută de Legea nr. 174/2021 privind mecanismul de examinare a investițiilor.

Decizia de notificare a fost adoptată în cadrul unei ședințe a Consiliului pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională. Secretariatul Consiliului va solicita companiilor — cu excepția celor aflate în proces de lichidare — să prezinte, în termen de 30 de zile, documentele și informațiile prevăzute de lege, necesare evaluării investițiilor.

Totodată, companiile vor fi informate despre consecințele juridice în cazul în care nu respectă această obligație, inclusiv posibilitatea ca investițiile să fie blocate. Autoritățile au constatat că în unele cazuri au fost efectuate deja investiții fără respectarea prevederilor legale, încălcând articolul 7 din Legea nr. 174/2021.

Total
0
Shares
Total
0
Share