DOC // Igor Grosu, păzit de o armată de bodyguarzi plătiți de stat. Partidul „ȘOR” a cerut explicații de la SPPS

Partidul „ȘOR” cere explicații din partea Serviciului Protecție și Pază de Stat despre cheltuielile din bugetul de stat pentru paza înalților demnitari. Interpelarea, semnată de deputatul Partidului „ȘOR”, a fost făcută, după ce în presă au apărut informații potrivit cărora președintele Parlamentului, Igor Grosu, și-a majorat semnificativ numărul de agenți de pază care îi asigură securitatea. Dovadă este un video filmat la Pepeni, Sângerei, în care Igor Grosu apare înconjurat de cel puțin șase agenți de pază. Astfel, Tauber a cerut informații cu privire la costurile lunare pe care le suportă statul pentru aceste servicii și de ce a fost majorat numărul agenților de pază.

„În condițiile în care Republica Moldova se confruntă cu o criză economică și socială, ne îngrijorează faptul că speakerul Parlamentului irosește în vânt banul public, care, potrivit cetățenilor, poate fi redirecționat către pensii, ajutoare sociale, salariile bugetarilor, ajutoarele de Paște, etc. Oamenii întreabă de cine se teme dl Igor Grosu încât este păzit de atâția reprezentanți ai SPPS? Mai ales că în momentul în care dumnealui a fost instituit în funcția de președinte al Parlamentului a menționat că simte un „disconfort” mare să fie înconjurat de agenți de pază și promitea să reducă numărul lor, în urma unei reforme a SPPS. Se pare însă că n-a fost decât o altă promisiune deșartă, pentru că numărul agenților de pază nu doar că n-a fost redus, dar, precum se vede, a fost chiar și majorat”, se arată în textul interpelării.

Totodată, în interpelarea sa Marina Tauber a solicitat SPPS să spună dacă numărul angajaților de pază a fost majorat pentru președintele statului, premierul sau alte persoane care beneficiază de pază.

„Suntem siguri că această informație îi interesează pe toți, mai ales pe cei care și-au dat votul pentru transparența și corectitudinea deputaților PAS. Despre rezultatele examinării rog să fiu informată în termenele stabilite de legislație”, se mai arată în textul interpelării.

De asemenea, în cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului, Marina Tauber l-a întrebat pe președintele Parlamentului de ce și-a majorat numărul de agenți de pază, în condițiile în care spunea că va cere reducerea lor, însă Igor Grosu a refuzat ofere vreun răspuns.

Total
0
Shares
Total
0
Share