DOC // Omul pus de Plahotniuc in fruntea CNPF, cu trecut penal, este suspectat de ANI că ar fi încălcat regimul de incompatibilități

La nici 2 săptămâni de la anunțul făcut de Autoritatea Națională de Integritate (ANI) că au denunțat la Procuratura Generală (PG) nereguli depistate la un membru al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), presa a intrat în posesia informației că și Președintele Consiliului de Administrare al CNPF, Valeriu Chițan, este vizat într-o procedură de control inițiată de ANI privind incompatibilități de funcție admise, scrie Paranteze.MD

Potrivit documentului oficial, Președintele Consiliului de Administrare al CNPF, Valeriu Chițan, ar fi suspectat de încălcare a regimului juridic al incompatibilităților.

ANI – inițiere procedura de… by Paranteze.MD

ANI a inițiat procedura de control în urma unei sesizări în care este vizat Valeriu Chițan, care ar fi încălcat regimul juridic al incompatibilităților începând cu anul 2017 exercitând pe lângă funcția de Președinte al Consiliului de Administrare al CNPF, o altă funcție care nu reprezintă o activitate didactică, de creație sau științifică admisă prin cumul persoanelor care dețin funcții de demnitate publică prin numire ca și cea ocupată de domnul Chițan.

Paranteze.MD a încercat să solicite Președintelui CNPF o reacție în acest sens, însă la momentul publicării articolului, nu a recepționat nici un răspuns la e-mail-ul expediat.

Potrivit portalului Anticorupție.md Valeriu Chițan, președinte al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), numit de majoritatea Parlamentară controlată de Vlad Plahotniuc la data de 13 aprilie 2017, pentru un termen de cinci ani a fost vizat în anii 2000 într-un dosar penal privind deturnarea fondurilor publice în perioada în care se afla la șefia Ministerului Finanțelor. Chițan a fost inculpat pentru delapidarea a zece milioane de dolari din bugetul statului în afacerea Petrolbank, despre care Centrul de Investigații Jurnalistice a relatat în 2002. După un lung proces de judecată, magistrații l-au declarat nevinovat pe funcționar, deși banii așa și nu au fost întorși statului.

Dosarul cu capetele de acuzație, dar și decizia CSJ din 25 ianuarie 2001:

Dosarul Chițan acuzat de de… by Paranteze.MD

La ora actuală, când PAS a preluat integral procesul de guvernare a Republicii Moldova, deținând funcția de președinte al țării, majoritatea parlamentară și Guvernul, mulți dintre șefii de instituții de stat, numiți încă în perioada PD, și-au prezentat demisia. Totuși, Valeriu Chițan rămâne în fruntea CNPF, instituție strategică pentru economia statului. Mai mult ca atât, potrivit informațiilor din interiorul PAS, Valeriu Chițan ar încerca să intre în favorurile Maiei Sandu și să devină ”om bun”.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share