Actualitate

DOC // Telegraph.md sesizează lipsa de transparență în activitatea Președinției și depune o nouă plângere la Poliție

Pinterest LinkedIn Tumblr

Redacția Telegraph.md sesizează în mod repetat lipsa de transparență în activitatea Președinției și depune o nouă plângere la Poliție, din următoarele motive.

Prin demersul oficial din 23 aprilie 2021, redacția Telegraph.md a solicitat de la Președinția Republicii Moldova o copie a Memorandumului de Înțelegere semnat între Aparatul Președintelui și Fundația Konrad Adenauer la data de 1 ianuarie 2021, precum și alte acte de acest tip, semnate cu instituții din Moldova sau din străinătate. Totodată, a fost cerut inclusiv numărul și lista tuturor consultanților și a consilierilor prezidențiali care activează în Președinție în baza memorandumului menționat sau în baza altor acte de acest tip. Demersul a fost înregistrat la Președinție cu nr.955 din 23.04.2021, fiind expediat în format electronic.

Cu toate acestea, chiar dacă a expirat termenul legal pentru expedierea unui răspuns oficial, până astăzi Telegraph nu a primit documentele și celelalte informații solicitate de la Președinție.

Prin urmare, Președinția Republicii Moldova, condusă de Maia Sandu, se face vinovată de nerespectarea art.71 din Codul contravențional al Republicii Moldova. Potrivit normei citate, încălcarea intenţionată a dispoziţiilor legale privind accesul la informaţie sau a celor cu privire la petiţionare se sancţionează cu amendă de la 9 la 15 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 18 la 30 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

Nu în ultimul rând, Președinția nu a respectat nici art.16 din LEGEA Nr. 982 din 11.05.2000 privind accesul la informaţie. Astfel, norma menționată stabilește că informaţiile, documentele solicitate vor fi puse la dispoziţia solicitantului din momentul în care vor fi disponibile pentru a fi furnizate, dar nu mai târziu de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de acces la informaţie.

Prin acțiunile sale, Președinția împiedică activitatea jurnalistică a redacției Telegraph.md, îngrădind ilegal accesul la informația de interes public, iar cetățenii nu pot afla cine sunt persoanele care activează în această instituție de stat.

Potrivit art.1 din Legea presei, în Republica Moldova libertatea presei constituie un drept fundamental consfinţit de Constituţie. Statul garantează tuturor persoanelor dreptul la exprimarea liberă a opiniilor şi ideilor, la informare veridică asupra evenimentelor din viaţa internă şi cea internaţională prin intermediul publicaţiilor periodice şi al agenţiilor de presă, care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile pluralismului politic, precum şi respectarea legislaţiei cu privire la drepturile de autor. Cenzura de orice fel asupra publicaţiilor periodice şi agenţiilor de presă, imixtiunea în activitatea lor de pregătire şi de difuzare a informaţiei sunt interzise.

Urmare a celor expuse, redacția Telegraph.md a solicitat Poliției să întreprindă acțiunile necesare în vederea identificării persoanei responsabile, din cadrul Administrației Prezidențiale a Republicii Moldova, adresa Chișinău, MD 2073, bd. Ștefan cel Mare, nr. 154, care urma să răspundă la demersul din 23 aprilie 2021 , cu sancționarea acesteia în ordinea stabilită de legislația în vigoare.

Amintim că și informația despre semnarea Memorandumului menționat mai sus a putut fi aflată doar după implicarea Poliției, tot la plângerea Telegraph.md

loading...

Comments are closed.