DOC // Un candidat PAS administrează o companie care figurează în “Krollul moldovenesc”

Alexandru Catan, candidatul PAS la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, despre care presa a scris recent că ar fi “regele contrabandei cu alcoolul”, este implicat într-un nou scandal. De această dată, numele lui Catan este legat de furtul din sistemul bancar al Republicii Moldova, informează Sinteza.org

Creditele nerambursate ale SRL Grape Alliance, companie administrată de Catan

Candidatul cu numărul 45 pe listele PAS, Alexandru Catan, deține funcția de administrator al companiei SRL Grape Alliance. Despre aceasta Catan a indicat și în declarația sa de avere și interese personale, prezentată la Comisia Electorală Centrală (CEC).

„Grape Alliance” este una dintre companiile, care a primit credite de la cele trei bănci devalizate de pe urma furtului miliardului și nu le-a achitat. Despre aceasta aflăm din ultima decizie a Curții Supreme de Justiție (CSJ), pronunțată la 18 noiembrie 2020.

Astfel, la 23 iunie 2018, BC „Banca Socială” S.A., care se află în proces de lichidare și care este una dintre cele 3 instituții bancare devalizate de pe urma furtului miliardului, s-a adresat în instanța de judecată cu cererea de chemare împotriva S.R.L. „Grape Alliance” cu privire la încasarea datoriei conform contractelor de credit bancar.

Potrivit documentelor prezentate, compania administrată de Alexandru Catan nu și-a onorat obligațiunile conform contractelor de credit, iar datoria totală a S.R.L. „Grape-Alliance” față de bancă ajunge la 88 040 398,78 de lei. În actele depuse la judecătorie se precizează că aceste împrumuturi au fost luate în anul 2013, atunci când se producea jaful secolului.

În 2018, prima instanță, judecătoria Chișinău cu sediul Centru, a recunoscut că firma administrată de candidatul PAS trebuie să restituie datoria. S.R.L. „Grape-Alliance” a contestat decizia la Curtea de Apel, dar instanța a respins apelul. Atunci reprezentantul companiei a mers la Curtea Supremă de Justiție, declarând recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 12 noiembrie 2019 solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanțe și a deciziei instanței de apel, cu transmiterea cauzei la rejudecare. CSJ a respins însă, recursul S.R.L. „Grape-Alliance”.

Documentele secrete, numite Kroll moldovenesc, publicate de Gofman

În plină campanie prezidențială din 2016, presa afiliată PAS a publicat noi documente privind frauda din sistemul bancar, care le-au fost oferite de către fostul angajat al Centrului Național Anticorupție (CNA), Mihail Gofman. Aceste documente au fost numite Kroll moldovenesc și conțineau lista companiilor afiliate lui Ilan Șor și lui Veaceslav Platon, care au beneficiat de credite neperformante de la cele trei bănci. Mihail Gofman atunci spunea că aceste documente sunt secretizate de către CNA.

“Analiza creditelor primite în ansamblu pe sistemul bancar s-a constatat, că societățile economice care lucrează concentrat, care au primit sume impunătoare şi se diferențiază în două grupe: 1) „Grupa companiilor omului de afaceri – Ilan Şor” şi 2) „Grupa companiilor omului de afaceri Veaceslav Platon. Astfel, la situația 01 noiembrie 2013, Grupa concentrată a omului de afaceri Ilan Şor constituie 140 de societăţi.
A două Grupă concentrată a omului de afaceri Veaceslav Platon constituie 26 de societăți care au primit credite în sumă totală de 1,2 miliarde lei, iar tipul de asigurare fiind instrumente de datorie, cesionare, depozite bancare etc)”, se arată în documentele desecretizate de Gofman.

Potrivit așa-numitului Kroll moldovenesc, una dintre companiile care s-a împrumutat de la cele trei băni este S.R.L. „Grape-Alliance”. În document nu este precizat din care grup face parte compania administrată de către candidatul PAS. Cert este că Alexandru Catan locuiește în orașul Căușeni, baștina rider-ului nr.1 în CSI, Veaceslav Platon.

Citește și: DECLARAȚIE // Stânga indexează pensiile de două ori pe an, iar dreapta vrea să majoreze vârsta de pensionare

 

Total
0
Shares
Total
0
Share