Politic

Dodon: Un Guvern în demisie nu poate cere Parlamentului instituirea stării de urgență

Pinterest LinkedIn Tumblr

Un Guvern demisionar nu este în drept să meargă în Parlament și să ceară instituirea stării de urgență, a declarat președintele PSRM, Igor Dodon. Politicianul a menționat la NTV Moldova că, potrivit legii, doar două instituții pot face acest lucru: un Guvern cu drepturi depline sau președintele țării.

Potrivit lui Dodon, acum președintele Maia Sandu în loc să meargă în Parlament să propună instituirea stării de urgență, pasează responsabilitatea pe Guvern, chiar dacă știe că Executivul în demisie nu are acest drept.

”Ori ei acolo nu au juriști, dar nu vreau să cred că situația este atât de gravă, dar fac multe greșeli juridice în ultimul timp, ori ei o fac pe niznaiul. Nu poți să ceri de la un Guvern interimar să declanșeze un așa-numitul lockdown, când știi că Guvernul interimar nu are dreptul să meargă la Parlament pentru a cere stare de urgență. Asta înseamnă că fuge de responsabilitate”, a spus Dodon.
Președintele PSRM a reiterat că el nu susține ideea unui lockdown deoarece acesta ar pune la pământ economia.

loading...

Comments are closed.