Alte știri

Doi bărbaţi au fost reţinuţi de CNA, după ce ar fi pretins de la un antreprenor taxă de protecţie de 10 000 de lei lunar

Pinterest LinkedIn Tumblr

Doi bărbaţi din capitală au fost reţinuţi de ofţierii CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de trafic de influenţă. Bănuiţii ar fi exercitat presiuni asupra unui agent economic, somându-l să le dea câte 1000 de lei lunar pentru a-l proteja de eventuale controale şi sancţiuni din partea unor instituţii ale statului.

Potrivit denunţătorului care, în prezent, administrează o cantină de pe strada Uzinelor, totul a început anul trecut, când un fost angajat al unei baze situate pe aceeaşi stradă, i-ar fi propus protecţie în faţa unor verificări inopinate ale mai multor instituţii de stat. Acesta ar fi susţinut că poate influenţa persoane publice din cadrul Poliţiei, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Serviciului protecție Civilă și Situații Excepționale şi altor organe de control să nu opereze verificări şi să nu aplice sancţiuni în cazul în care vor depista nereguli în administrarea cantinei. Pentru soluţionarea pretinselor probleme, acesta, împreună cu complicele său, ar fi cerut o taxă lunară de protecţie în sumă de 10 000 de lei.

În baza mărturiilor antreprenorului, CNA şi procurorii au demarat o investigaţie şi au pornit o urmărire penală pentru trafic de influenţă. Pe parcursul a 3 luni, sub controlul CNA, denunţătorul a transmis bănuiţilor, în tranşe, 27 000 de lei. Pe 20 ianuarie, în momentul transmiterii ultimei sume de 10 000 de lei, au fost reţinuţi ambii bărbaţi, fiind plasaţi pentru 72 de ore în izolatorul CNA, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă până la 7 ani de puşcărie sau amendă penală.

Cazul este cercetat în continuare sub conducerea Procuraturii Anticorupţie.

loading...

Comments are closed.