Doi moldoveni, documentați pentru deținerea actelor false

Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Giurgiulești – Galați au dejucat planurile a doi conaționali, depistând două permise de conducere cu indici de falsificare. Incidentele au fost consemnate la data de 26 iulie curent, pe sensul de ieșire din țară.

În seara zilei de ieri, la linia de control s-a apropiat un microbuz ce efectua ruta Chișinău-Berlin. Printre pasageri se afla un locuitor al satului Bujor, raionul Hâncești, în vârstă de 26 de ani asupra căruia s-a depistat un permis de conducere moldovenesc cu semne vizibile de falsificare. Fapt confirmat în urma examinării cu tehnica din dotare. Audiat, tânărul a declarat că l-a obținut în 2018 contra sumei de 400 euro.

În cel de-al doilea caz este cercetat un pasager care s-a urcat într-o mașină de ocazie. Conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au depistat printre lucrurile personale un permis de conducere românesc neveridic. Acesta era eliberat pe numele unui prieten care în prezent se afla în Germania. Interogat, călătorul a comunicat că actul cu pricina la primit de la un necunoscut și urma să il transmită posesorului, iar despre cele depistate nu cunoaște nimic.

Ca urmare, ambele permise de conducere au fost remise în adresa laboratorului tehnico-juridic al Poliției de Frontieră. Au fost întocmite procese verbale de audiere și constatare a infracțiunii prevăzute de art. 361 al. 1 Cod Penal al Republicii Moldova.

Citește și: Un ucrainean intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova, dar a fost reținut de polițiștii de frontieră

Total
0
Shares
 
Total
0
Share