Doi polițiști de patrulare au fost reținuți de CNA după ce ar fi cerut mită în valoare de 10 000 de lei, de la un șofer

Doi angajați ai Inspectoratului național de securitate publică a MAI au fost reținuți de ofițerii CNA și procurorii anticorupție, după ce ar fi cerut și primit 10 000 de lei mită pentru a nu documenta un caz de conducere a automobilului în pretinsă stare de ebrietate.

În cadrul aceluiași dosar, polițiștii sunt cercetați penal pentru fapte de corupție alături de bărbații care ar fi încercat să-i mituiască.

Detaliile cazului au devenit cunoscute anchetei după ce o terță parte a denunțat cele întâmplate la Linia națională anticorupție a CNA – 0800 55555.

În urma măsurilor speciale de investigație întreprinse în această dimineață, cei doi polițiști au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind escortați la CNA pentru audieri. Unul dintre cei doi bărbați bănuiți că au dat bani oamenilor legii, a recunoscut transmiterea mijloacelor bănești și colaborează cu organul de urmărire penală.

Potrivit legislației Republicii Moldova, dacă vor găsiți vinovați, cei patru riscă o pedeapsă între 3 și 10 ani privațiune de libertate sau amendă penală de până la 400 000 de lei.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Procuratura anticorupție conduce urmărirea penală.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share