Donald Trump a făcut recurs la condamnarea sa pentru fraude financiare

Fostul preşedinte american Donald Trump a făcut recurs luni, aşa cum a anunţat, la condamnarea de către instanţa civilă din New York la amenzi de cel puţin 355 de milioane de dolari pentru fraude financiare în cadrul imperiului său imobiliar, scrie Agerpres.ro

Acest recurs, înregistrat luni la Curtea Supremă din New York (tribunal de primă instanţă), vizează şi interdicţia impusă pe 16 februarie fostului preşedinte Trump şi celor doi fii ai săi adulţi Donald Jr. şi Eric de a gestiona afaceri în statul New York timp de trei ani.

În cele aproximativ 120 de pagini de motivaţii pentru depunerea recursului, tabăra Trump reprezentată de avocata Alina Habba consideră că “instanţa supremă a comis erori de drept şi de fond, a abuzat de puterea sa discreţionară şi şi-a depăşit competenţele”.

În hotărârea sa de acum zece zile, judecătorul Arthur Engoron, de la acelaşi tribunal, i-a condamnat pe fostul preşedinte al Statelor Unite la plata a 354,86 milioane de dolari amenzi pentru fraude financiare şi pe fiecare dintre cei doi fii ai săi la plata unor amenzi de patru milioane de dolari.

Fostul lider de la Casa Albă (2017-2021), un magnat milionar care a bulversat sistemul politic al democraţiei americane şi are ambiţia de a fi reales în noiembrie în faţa democratului Joe Biden, a criticat un proces “total fals”.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share