Dorin Recean, în Ucraina: ”Dinamizăm o serie de proiecte bilaterale în domenii precum cel economic, energetic, agricol, infrastructură și transport”

Situația de securitate regională, în contextul războiului brutal al Federației Ruse împotriva Ucrainei, și subiectele actuale de pe agenda bilaterală au fost discutate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu omologul său ucrainean, Denis Shmyhal.

„Am convenit să dinamizăm o serie de proiecte bilaterale în domenii precum cel economic, energetic, agricol, infrastructură și transport. Împreună, contribuim și la eforturile regionale de asigurare a securității alimentare, prin fortificarea cooperării pentru tranzitul mărfurilor ucrainene, restaurarea și îmbunătățirea infrastructurii de transport, rutiere și a căilor ferate, de care beneficiază inclusiv companiile din țara noastră”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.

Șeful Executivului de la Chișinău a reiterat sprijinul Republicii Moldova pentru reintegrarea teritorială a Ucrainei, menționând că țara noastră va contribui în continuare la implementarea inițiativei „Coridoarele solidarității”.

Oficialii au mai discutat despre procesul de realizare a agendei europene și progresele înregistrate de cele două țări în implementarea recomandărilor Comisiei Europene.

„Ca buni vecini, înaintăm cu pași hotărâți în calea ireversibilă de aderare la UE, demonstrând, astfel, voința noastră comună de a construi societăți moderne, prospere și democratice în cadrul familiei europene”, a conchis prim-ministrul Dorin Recean.

Total
0
Shares
Total
0
Share