(Dovadă) Maia Sandu a promis majorarea salariilor la profesori cu 50%. Salariile profesorilor nu a fost majorate nici cu un procent

Maia Sandu a promis majorarea salariilor la profesori cu 50%, Salariile profesorilor nu a fost majorate nici cu un procent, educatie moldova, guvernul sandu ministerul educatiei, alianta acum psrm, 

În campania electorală pentru alegerile din 24 februarie 2019, liderii blocului ACUM Andrei Năstase și Maia Sandu au semnat un angajament privind majorarea finanțării școlilor și grădinițelor, precum și a salariilor din învățământ, astfel încât părinții să nu fie obligați să plătească suplimentar.

Partidele PAS și Platforma DA se obligaseră “să majoreze salariile lucrătorilor din educație cu minim 50% din primele luni după venirea la guvernare (vedeți dovada mai jos). Au trecut aproape două luni de când Maia Sandu este premier, însă salariile profesorilor nu au fost majorate nici măcar cu 1%. Probabil cei din blocul ACUM au uitat cele promise cetățenilor, sau mai rău – ei nu sunt în stare să realizeze ceea ce și-au pus în plan. Una este să vrei, alta este să poți.

Peste o lună începe noul an școlar. Sper că de la 1 septembrie 2019 salariile profesorilor vor fi majorate cu 50 la sută, așa cum au promis cei din blocul ACUM, dar nu prea cred. Luând în considerație ultimele măsuri luate de guvern legate de creșterea taxelor și impozitelor, sunt puține șanse ca să se găsească bani pentru Educație.

O metodă de a majora salariile profesorilor ar fi ca Maia Sandu să închidă câteva sute de școli, astfel reducând numărul de profesori și repectiv să fie reduse cheltuielile (exact cum a procedat pe vremea când era ministra Educației în Guvernul Filat). Însă este evident că asta nu e cea mai bună soluție, ba din contra este nevoie de lărgit câmpul educațional în zonele rurale din R. Moldova. Și ar mai fi de de dorit ca școlile să fie modernizate, totuși trăim în secolul 21… Dar nici asta nu cred că se va face! Pentru că noii politiceni veniți la putere se ocupă cu “dezoligarhizarea”, iar asta până ACUM s-a redus la punerea cumătrilor și rudelor în funcții, repolitizarea justiției și cam atât.

Însă despre faptul că noul guvern de la Chișinău și-a pus rudele în funcții, a oferit justiția pe mânele socialiștilor pro-ruși, și nu a construit nici un kilometru de drum prin sate, voi scrie altă dată.

autor: Ion Munteanu

Mulțumim Maia Sandu pentru reforma justiției, pentru procuror european, pentru depolitizarea CNA, centrul national anticoruptie, maia sandu guvern, igor dodon psrm, alianta kozak, 

Total
0
Shares
Total
0
Share