Dragoș Cimpoieș, doctor habilitat în științe economice: Salariile profesorilor cu experiență trebuie să fie cel puțin egale cu media pe economie

Doctorul habilitat în științe economice și profesorul universitar Dragoș Cimpoieș propune promovarea unei inițiative legislative prin care salariul de bază al cadrelor didactice cu un stagiu de muncă mai mare de cinci ani să nu fie mai mic decât salariul mediu pe economie. Măsura ar urma să se aplice atât în învățământul general, cât și în cel superior și are drept scop creșterea atractivității profesiei didactice și profesionalizarea resursei umane din educație.

Într-o analiză critică asupra politicilor actuale din domeniu, Cimpoieș atrage atenția că abordarea Ministerului Educației este superficială și ruptă de realitatea din sistem: „Discursul public al ministrului Educației reflectă mai degrabă o abordare specifică sectorului ONG-ist, unde accentul este pus pe formă, nu pe fond, pe aparență și nu pe substanță”.

El subliniază că alegerea unei cariere în învățământ este descurajată de lipsa unui venit decent și a unui statut social recunoscut: „Alegerea unui parcurs profesional este determinată de perspectivele oferite: stabilitate, venituri decente, respect social și predictibilitate. Or, profesia didactică, în forma ei actuală, nu oferă tinerilor niciunul dintre aceste elemente în mod convingător”.

Cimpoieș a evidențiat situația dificilă a profesorilor, mai ales în mediul rural, unde sprijinul instituțional este minim, iar provocările sunt mult mai complexe: „Care este statutul social al cadrului didactic, în special al celor din mediul rural, dacă nivelul de trai se află constant la limita subzistenței?”.

El a mai criticat ideea că bursele pentru studenții de la pedagogie pot rezolva problema lipsei de cadre calificate, atâta timp cât sistemul nu oferă perspective reale: „Este lipsit de sens să încurajăm tinerii să urmeze studii pedagogice dacă, la finalul acestora, ei aleg o cu totul altă profesie, considerând că sistemul de învățământ nu le oferă un viitor”.

Propunerea legislativă prevede revizuirea Legii nr. 270/2018 privind salarizarea în sectorul bugetar, astfel încât salariile de bază ale profesorilor cu experiență să fie cel puțin egale cu salariul mediu pe economie. „O astfel de măsură ar reprezenta un pas concret spre recunoașterea valorii sociale a educației și ar contribui la stabilizarea resursei umane din acest domeniu strategic”, a declarat Cimpoieș.

El a concluzionat că reformele reale în educație trebuie să înceapă cu recunoașterea importanței muncii didactice: „Indexarea salariilor ar trebui să înceapă cu sistemul de educație, nu cu cel al miniștrilor, deoarece educația este fundamentul oricărei dezvoltări durabile”.

Total
0
Shares
Total
0
Share