Politic

După PPCD și PLDM, a venit rândul Platformei DA să depună cererea de aderare la PPE

Pinterest LinkedIn Tumblr

Cererea Platformei Demnitate şi Adevăr de aderare la Partidul Popular European, cea mai mare şi influentă familie politică din UE, a fost avizată pozitiv. Anunţul a fost făcut de Platforma DA, după ce reprezentanţii formaţiunii s-au aflat zilele trecute la Bruxelles, unde au avut întrevederi şi cu liderii PPE, informează jurnal.md.

„În cadrul vizitei reprezentanţii formaţiunii au susţinut cererea de aderare la PPE, prezentându-şi programul şi viziunea Platformei DA cu privire la evoluţiile din Republica Moldova, la repunerea ţării pe făgaşul modernizării şi democratizării ei, conform standardelor europene de edificare a statului de drept. În urma deliberărilor din cadrul grupului de lucru responsabil de evaluarea partidelor aplicante, cererea Platformei DA a fost avizată pozitiv, decizia finală urmând a fi adoptată la începutul lunii decembrie”, se spune într-o comunicat emis de Platforma Demnitate şi Adevăr.

În cadrul întâlnirii cu preşedintele PPE, Joseph Daul, liderul DA şi-a exprimat profunda recunoştinţă pentru sprijinul constant acordat pe parcursul mai multor ani cetăţenilor ţării noastre de către Uniunea Europeană.

Platforma DA nu este însă prima formațiune politică care a depus cererea de aderare la PPE și are șanse să devină membru observator chiar înaintea PAS-ului condus de Maia Sandu. Anterior, PPE-ul lui Joseph Daul l-a avut ca partener principal în Republica Moldova pe Iurie Roșca și PPCD. Apoi a urmat Vlad Filat și PLDM.

click pe imagine pentru a mări 

Coincidență sau nu, dar toți cei susținuți de PPE au ajuns să trădeze la un moment dat cetățenii Republicii Moldova. În 2005 Iurie Roșca și PPCD a votat pentru alegerea comunistului Voronin în funcția de președinte al țării, fiind supranumit de moldoveni de atunci „Iuda”. După eșecul cu Roșca, Joseph Daul s-a orientat spre Filat. Au trebuit doar câțiva ani ca și Filat să-și trădeze alegătorii, fiind arestat și închis la penetenciarul numărul 13, iar PLDM ajungând la sub 1% din intenția de vot a cetățenilor.

Chiar dacă este cotat în sondajele IDIS Viitorul la fel cu 1%, Andrei Năstase este totuși primit de PPE și pare că va lua locul lui Roșca și Filat. Totuși Năstase va fi nevoit să împartă atenția lui Joseph Daul, președintele PPE cu Maia Sandu.

Intrevederi cu mai mulți eurodeputați PPE a avut recent și primarul Orheiului, Ilan Șor. Deocamdată, Șor nu și-a anunțat intenția de a adera la PPE.

 

loading...

Comments are closed.