Alte știri

Egipt, Ucraina și Turcia, principalele țări în care au călătorit moldovenii în 2021

Pinterest LinkedIn Tumblr

În primele trei luni ale anului 2021, agențiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii turistice la 29 de mii de turiști și excursioniști sau cu 5,6% mai mult față de perioada similară a anului 2020, creșterea fiind cauzată de majorarea numărului de participanţi la turismul intern cu 5998 persoane (+76,9%), informează ZdG.md

Totodată, s-a redus numărul participanților la turismul receptor (-68,4%) și turismul emițător (-20,4%), conform datelor Biroului Național de Statistică (BNS). Egipt, Ucraina și Turcia sunt principalele țări în ales să se odihnească moldovenii.

În perioada cercetată, turismul emițător și intern au deținut cea mai mare pondere în activitatea turistică, respectiv de 51,3% și 47,6%, turismului receptor revenind doar 1,1%.

Prin intermediul agenţiilor de turism şi turoperatorilor în ianuarie-martie 2021 au plecat în străinătate 14,9 mii de turişti şi excursionişti, cu 4,0 mii turiști (-20,4%) mai puțin față de ianuarie-martie 2020.

Majoritatea cetăţenilor moldoveni au plecat în străinătate în scopuri de odihnă, recreere şi agrement (99,2%). Cetăţenii R. Moldova au preferat să călătorească, în principal, în Egipt (72,3% din total plecați în străinătate), Ucraina (11,9%) Turcia (4,0%), Insulele Maldive (3,2%), Emiratele Arabe Unite (2,4%) și România (1,7%).

Numărul de turişti şi excursionişti participanţi la turismul intern în ianuarie-martie 2021 a constituit 13,8 mii vizitatori, fiind în creștere cu 76,9%, comparativ cu ianuarie-martie 2020. Deplasarea rezidenţilor moldoveni în interiorul ţării, în scop turistic, a fost organizată în special de agenţiile de turism şi turoperatorii din municipiul Chișinău (60,0%), regiunile de dezvoltare Centru (34,0%) și Sud (6,0%).

Încasările agențiilor de turism și turoperatorilor din activitatea turistică în ianuarie-martie 2021 au însumat 184,4 milioane lei, înregistrând o creștere de 12,2% față de aceeași perioadă a anului 2020, condiționată de majorarerea încasărilor din turismul emițător (+20,7%). Totodată, comparativ cu ianuarie-martie 2020, se observă o scădere a încasărilor în turismul receptor (-85,9%) și turismul intern (-28,4%).

Citește și: Astăzi se împlinesc 30 de ani de la constituirea primului Parlament al Republicii Moldova

loading...

Comments are closed.