Ex-președinte al CC: „Comisia de la Veneția a spus că, dacă există posibilitatea învestirii unui Guvern, el trebuie învestit”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că magistrații Înaltei Curți pot lua în calcul la 15 aprilie, când se va decide asupra existenței circumstanțelor de dizolvare a Parlamentului, că în prezent există o majoritate parlamentară și un candidat pentru funcția de premier, transmite Telegraph.md

Juristul a declarat, într-un interviu pentru Europa Liberă, că toate mecanismele constituționale sunt construite astfel, încât să determine formarea guvernărilor, dar nu dizolvarea parlamentelor.

Vreau să vă amintesc chiar și opinia Comisiei de la Veneția, în acest sens, la care făcea referință și dna Greceanîi. Ea spune exact același lucru. Dacă vă amintiți anul 2019, Curtea Constituțională, din motive foarte tehnice, a decis rapid dizolvarea Parlamentului, în timp ce în Parlament se coagula o majoritate care voia să învestească un guvern. Și, până la urmă, Comisia de la Veneția a spus că, dacă există posibilitatea învestirii unui Guvern, el trebuie învestit. Asta este logica învestirii acestor mecanisme. Curtea ar putea să țină cont și de acest punct de vedere, dar eu cred că momentul artificial a fost neparticiparea la ședințele Parlamentului, când se discuta învestirea guvernului Grosu”, a spus Tănase.

Consiliul Europei a confirmat poziția sa anterioară, potrivit căreia, Parlamentul nu poate fi dizolvat dacă exista majoritate parlamentară. Despre aceasta se menționează în răspunsul Secretarului General al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, la demersul Președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi.

În răspuns se subliniază că dizolvarea unui Parlament ales prin alegeri libere și echitabile pentru exprimarea voinței poporului este o măsură de ultim recurs care nu poate fi luată în mod facil, ci doar respectând spiritul și litera Constituției.

Răspunsul Secretarului General al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, a fost remis Curții Constituționale a Republicii Moldova.

La 15 aprilie, Curtea Constituțională va examina sesizarea președintelui Maia Sandu cu privire la constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului.

Citește și: Maia Sandu este pentru studierea online în școli: „Da, eficiența învățământului online este scăzută, dar trebuie să rezistăm”

Total
0
Shares
Total
0
Share