Explozie la mina Uricani, România. Un bărbat a murit, trei sunt răniți grav

O explozie puternică a avut loc, luni dimineață, la mina Uricani. Trei persoane au reușit să fie salvate și transpotate la spital, o a patra se mai află blocată în subteran.

Purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara, Sorin Istrate, a declarat că în mina Uricani se pare că a avut loc o explozie, potrivit Mediafax.

”Sunt patru victime prezumtive. Trei sunt găsite şi una dintre ele nu a fost găsită. Dintre cele trei găsite, una este în stare gravă”, a spus purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara.

La rândul său, prefectul judeţului Hunedoara, Fabius Tiberiu Kiszely, a declarat, pentru MEDIAFAX, că din informaţiile pe care le are până la ora transmiterii acestei ştiri în mină se aflau patru ortaci, dintre care trei au fost găsiţi şi sunt transportaţi la spital. Al patrulea mineri este căutat de salvatori, a spus prefectul.

Bogdan Dănăiaţă, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, a confirmat că este vorba despre o explozie care s-a produs luni dimineaţă la mina Uricani.

”În momentul de faţă ştim cu siguranţă despre trei victime, în viaţă la momentul transportării către unităţile de primiri urgenţe Lupeni, respectiv Petroşani. Există posibilitatea celei de-a patra victime, pe care în acest moment salvatorii o caută. S-a întâmplat în subteran, undeva în zona sectorului 15″, a spus Bogdan Dănăiaţă.

Potrivit acestuia, minerii răniţi făceau lucrări de închidere la mina Uricani.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat, la rândul său, că un elicopter a fost trimis la locul accidentului pentru a interveni dacă este nevoie.

”Trei sunt scoşi, unul încă este acolo şi este căutat. Cei scoşi, din primele investigaţii, nu prezintă probleme critice. Este un elicopter pe drum care va ajuta. Din primele informaţii, nu am primit că vreunul este în stare gravă, dar aşteptăm informatii de la colegii de acolo. Încă nu ştim dacă îi aducem la Bucureşti, depinde de stare, în funcţie de ce ne comunică spitalul. Dacă necesită transfer, vor fi aduşi fără nicio problemă”, a spus a şeful DSU.

Primarul din Uricani, Dănuţ Buhăescu, a spus că în mina Uricani lucrează mai multe echipe.

“La mină la Uricani, mină care se află în proces de închidere, lucrează mai multe echipe, una dintre ele, formată din patru mineri, lucra la o galerie de legătură între orizontul 300 şi orizontul 500.l, pe programul de închidere. S-a întâmplat ce s-a întâmplat acolo, nu ştim foarte clar, o explozie, nu se ştie exact. Trei dintre ei au fost scoşi afară, unul este căutat. Nu ştim dacă este în viaţă. Orizontul 300 se află la aproximativ 450 de metri adâncime”, a spus primarul.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share