Familiile care au împlinit 50, 60 sau 70 de ani de căsătorie în perioada pandemică, vor primi suport financiar din partea primăriei

Primăria municipiului Chișinău informează că familiile din municipiu, care au împlinit 50, 60 sau 70 de ani de la data oficierii căsătoriei, în perioada pandemică, începând din martie 2020 și până în prezent, indiferent de luna celebrării evenimentului, pot depune cereri pentru acordarea suportului financiar în mărime de 1000 de lei din partea autorităților publice locale.

Măsura a fost luată de APL Chișinău, ca urmare a solicitărilor parvenite din partea oamenilor în etate care nu au reușit să depună cererile la Primărie, din cauza restricțiilor impuse de situația pandemică prin infecția COVID-19.

O dispoziție în acest sens a fost semnată de Primarul general, Ion Ceban.

De asemenea, sunt acceptate cererile privind omagierea persoanelor centenare, cu acordarea sumei de 5000 lei, cetățenilor din capitală și din suburbii care împlinesc în perioada de referință vârsta de 100 de ani și mai mult.

Astfel, autoritățile locale vor accepta cererile cuplurilor longevive care au sărbătorit nunțile de aur, aniversările de 60 și 70 de ani de la data oficierii căsătoriei, începând cu luna martie 2020 și a cuplurilor care vor depunere cerere în anul curent, indiferent de luna celebrării evenimentului, cu acordarea ulterioară a suportului financiar în mărime de 1000 lei per cuplu.

Amintim că în perioada pandemică, Primăria Chișinău a stopat desfășurarea activităților festive de celebrare a jubileelor din ziua nunții, dar recepționează cererile cuplurilor, expediate în format electronic sau prin poștă, cu perfectarea ulterioară a actelor necesare și transferarea suportului financiar în valoare de 1000 lei pentru fiecare cuplu, prin intermediul filialelor Î.S. „Poșta Moldovei”.

Total
0
Shares
Total
0
Share