Focul Haric va fi adus și în acest an în Republica Moldova, în cadrul unui pelerinaj organizat de Mitropolia Moldovei. Lumina Sfântă va ajunge la Chișinău sâmbătă seara, pe 19 aprilie, în ajunul Paștelui, și va fi împărțită credincioșilor în fața Catedralei Mitropolitane ”Nașterea Domnului”.
Pelerinajul în Israel este programat să aibă loc în perioada 14-19 aprilie 2025. Deocamdată, nu este clar dacă Mitropolitul Vladimir va participa la această deplasare.
”Mitropolia Moldovei organizează, sub egida și cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, un binecuvântat pelerinaj în Țara Sfântă la întâmpinarea și aducerea Sfintei Lumini”, se arată într-un comunicat emis de instituție.
Organizatorii pelerinajului avertizează că persoanele care au avut probleme legate de șederea în Israel sau au rude apropiate care lucrează acolo ar putea fi întoarse de la frontieră. De asemenea, aceștia îndeamnă ca pelerinajul să nu fie folosit ca o metodă de migrație ilegală.
În ultimii ani, pelerinajele organizate de Mitropolia Moldovei au fost marcate de diverse circumstanțe. În 2024, circa 40 de moldoveni au mers în Israel, iar Focul Haric a fost adus de Mitropolitul Vladimir. În 2023, delegația a fost condusă de episcopul Ioan, Vicar mitropolitan. În 2022, Mitropolia a negat informațiile potrivit cărora cheltuielile pentru aducerea Luminii Sfinte ar fi fost suportate de Partidul Politic ”ȘOR”. În 2021, Mitropolitul Vladimir nu a participat la pelerinaj, iar Focul Haric a fost adus de un singur preot.