(foto) Atenție pentru șoferii amatori de viteză! Polițiștii de patrulare au primit radare noi ultra performante

gheorghe cavcaliuc, politia nationala, politia republicii moldova, radare noi, utilaj performant politi, inspectoratul de patrulare

Inspectoratul național de patrulare a fost dotat cu radare ultra performante, și anume un nou echipament de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, care va consolida capacitățile Poliției Republicii Moldova și va susține îmbunătățirea culturii traficului rutier.

Este vorba de aparate radar cu laser de tip LTI 20-20 TruCAM, care sunt folosite în multe ţări dezvoltate din întreaga lume, capabile de a fi utilizate, atât din mâinile operatorului, cât și prin montarea lor rigidă pe suporturi speciale (trepied), sau în interiorul automobilului, anunțul a fost făcut de șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc.

De asemenea, înregistrarea vitezei şi imaginilor vehiculului-țintă pot fi efectuate, atât din față, cât și din spatele postului staționar de supraveghere a circulaţiei rutiere, cu condiția că vehiculul supus măsurării vitezei și înregistrării video este continuu vizibil.

Avantajele utilizării acestui tip de radar este posibilitatea funcționării optime în timpul condițiilor meteorologice speciale (ceață, ploaie, zăpada), prin activarea regimului de lucru cu filtrul de vreme, cît și pe timp de noapte.

Gheorghe Cavcaliuc, împreună cu Heiko Schmidt, șeful adjunct al Departamentului Criminal de Stat din Thuringia al Republicii Federale Germane a profitat de ocazie pentru a testa aceste radare. Șeful adjunct al IGP spune că a rămas impresionat de această achiziție și consideră că este o performanță remarcabilă pentru Poliția Republicii Moldova.

Astfel, conducătorii auto sunt îndemnați să adapteze viteza de deplasare conform regulamentului; să păstreze distanța de deplasare între vehicule; să nu intre în intersecție, în cazul în care circulația în direcția de deplasare este dificilă, sau blocată; să manifeste răbdare și disciplină maximă.

Radarele au fost achiziționate în cadrul Suportului Bugetar pentru Reforma Poliției, conform Acordului de finanțare încheiat între Uniunea Europeană și Republica Moldova pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a Poliției pentru anii 2016-2020.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share