Au fost finalizate lucrările de amenajare a primului Centru de triere a pacienţilor suspecţi la COVID-19, de la ,,MoldExpo”, transmite Telegraph.md
Despre acest lucru a anunțat primarul capitalei, Ion Ceban.
„Au fost pregătite 75 paturi separate amplasate în odăi improvizate. A fost adus utilajul necesar medicilor. Centrul fiind amenajat în 3 zile de către specialiștii din domeniul medical împreună cu militarii.
Crucea Roșie ne-a ajutat și au donat pentru Centru, seturi de lenjerie pentru 500 de paturi și dezinfectanți.
Coordonator la fața locului este doctorul Oleg Crudu, directorul suspendat pentru perioada de criza a spitalului municipal Sfinta Treime, dar și pretorul din sectorul Buiucani.
Încăperea a fost dezinfectată, mai urmează să fie dezinfectată încă odată până la primirea pacienților.
Centrul este dotat cu băi și grupuri sanitare.
În prezent se lucrează la pregătirea celui de-al doilea pavilion, acesta având o capacitate mai mare până la 300 de paturi.
Întreprindem toate măsurile necesare pentru a ajuta toți cetățenii!” a declarat Ion Ceban.
Citește și: Căminul nr.1 al UTM a fost scos din carantină