FOTO // Cinci cetățeni turci au fost EXPULZAȚI din Republica Moldova

În urma măsurilor de prevenire și combatere a șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, organizate de ofițerii Biroului migrație și azil al MAI, la 11.05.2021, în comuna Ghidighici, au fost depistați cinci străini originari din Turcia, transmite Telegraph.md

Persoanele desfășurau activitate de muncă manifestată prin lucrări de construcție a unui atelier de autoservice, în lipsa actelor permisive, contractelor de muncă și fără respectarea măsurilor de siguranță.

Urmare celor constatate, străinii au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 30000 lei și au fost obligați să părăsească teritoriului național în termen de 5 zile, cu aplicarea interdicției de intrare pentru perioade de câte 3 ani.

În atenția agenților economici, care atrag forță de muncă de peste hotare!

Biroul atenționează despre necesitatea respectării cerințelor legislației și documentării străinilor până la inițierea activităților!

Încadrarea ilegală în câmpul muncii a cetățenilor străini atrage după sine sancționarea angajatorului cu amendă contravențională în valoare de până la 3 000 lei pentru fiecare străin angajat ilegal.

Citește și: Un băiat de 15 ani și un tânăr de 25 de ani, supectați de comiterea a circa 20 de furturi pe teritoriul capitalei

 

Total
0
Shares
Total
0
Share