(foto) Cum arată o școală din Moldova, accesibilizată cu 100 de mii de dolari 

liceul mihai viteazu, o școală din Moldova, accesibilizată cu 100 de mii de dolari. raionul straseni, ajutor japonia

Bare de sprijin, veceuri accesibilizate și cabinete specializate dotate cu materiale didactice. Toate aceste condiții sunt la Gimnaziul „Mihai Viteazul” din orașul Strășeni, scrie suntparinte.md.

Gimnaziul „Mihai Viteazul” este cea mai mare instituție de învățământ din raionul Strășeni, cu aproape 1.000 de elevi. Gabriela Cociug este una dintre cei 34 de copii cu nevoi speciale care învață la acest gimnaziu.

Gimnaziul „Mihai Viteazul” din orașul Strășeni.Ea suferă de hipoacuzie bilaterală neuronală de la vârsta de 9 luni. O bună parte din timpul petrecut la școală tânăra se află la Centrul de Resurse pentru Educația Incluzivă (CREI) din cadrul instituției – cea de-a doua casă a elevilor cu nevoi speciale, spune Valentina Cernit, cadru didactic de sprijin. Gabriela frecventează împreună cu colegii doar lecțiile de limba română, informatică, matematică, educație tehnologică și artă plastică, deoarece ea învață după curicula modificată.

Directoarea instituției, Liudmila Cubeliu, susține că fiecare copil trebuie să aibă acces la educație, indiferent de condiție fizică sau statut social.

Liudmila Cubeliu, o școală din Moldova, accesibilizată cu 100 de mii de dolari„Este foarte bine că acești copii învață alături de alți copii. Astfel, ei se simt parte din societate. Unii reușesc să aibă rezultate foarte bune și chiar susțin examenele de absolvire. Acest proiect ne-a dat posibilitatea să accesibilizăm instituția și să devenim o școală prietenoasă copiilor cu nevoi speciale”, a menționat directoarea gimnaziului.

În cadrul proiectului, au fost amenajate 14 veceuri, dintre care două sunt pentru copiii cu nevoi speciale, au fost instalate balustrade în toată școala, a fost făcută reparație la lavoare și a fost cumpărat un elevator.

educatie moldova, gimnaziul „Mihai Viteazul” din orașul Strășeni

De asemenea, a fost amenajat și dotat cu material didactic cabinetul logopedului, unde anual vin circa 60 de elevi, majoritatea din clasele primare. În funcție de gravitatea problemei, aceștia frecventează lecțiile de două sau trei ori pe săptămână.

Totodată, a fost amenajat și dotat un cabinet de kinetoterapie, fiind procurată o masă pentru masaj și mai multe aparate sportive.

sala de sport, gimnaziul „Mihai Viteazul” din orașul Strășeni, educatie moderna moldova

Instituția de învățământ este una dintre cele 20 de școli din țară care au beneficiat de 100 de mii de dolari din partea Guvernului Japoniei, în cadrul Proiectului „Integrarea copiilor cu dizabilităţi în şcolile generale”.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share