Ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au desfășurat un complex de acțiuni de urmărire penală în cadrul a două cauze penale pornite pe fapte de contrabandă cu medicamente.
Acțiunile procesual-penale vizează doi agenți economici din regiunea transnistreană, specializați în importul și comercializarea produselor farmaceutice, care au fost documentați pe parcursul anilor 2025-2026.
Potrivit materialelor acumulate, operatorii economici au introdus pe teritoriul Republicii Moldova, în regim vamal de import, produse medicamentoase pentru care legislația prevede obligativitatea deținerii autorizațiilor emise de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. Schema infracțională presupunea declararea acestor produse drept suplimente alimentare și produse destinate industriei estetice, deși, în realitate, erau medicamente.
Totodată, în perioada mai-iunie 2026, în urma măsurilor speciale de investigații desfășurate, au fost documentate alte două tentative de introducere în țară a unor loturi de produse medicamentoase fabricate în alte state și de alți producători decât cei indicați în declarațiile vamale și în actele prezentate la import.
În cadrul acțiunilor întreprinse, o parte din mărfurile suspectate a fi declarate neautentic a fost ridicată pentru continuarea cercetărilor, iar persoanele vizate au fost citate în calitate de bănuiți.
Valoarea estimativă a mărfurilor declarate neautentic depășește suma de 2 milioane de lei.
În continuare, sunt întreprinse și alte acțiuni procesual-penale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei și identificarea tuturor persoanelor implicate la comiterea infracțiunii.








