FOTO: Expoziție de artă la Londra, organizată de un moldovean

Diaspora, Constantin Boteazatu, Expoziție de artă, Londra, ai noștri, cultură, Marea Britanie, Republica Moldova

Constantin Botezat este un tânăr artist din Republica Moldova care pe parcursul acestui an și-a desfășurat activitățile artistice la Londra. Constantin a ajuns în Marea Britanie prin intermediul programului Erasmus, cel mai celebru program educational din Uniunea Europeana. La moment tânărul își desfășoară două internship-uri în calitate de Designer/Creative Strategist pentru o revistă britanică și pentru un post de radio iar în paralel Constantin își organizează propriile expoziții de artă.

La începutul lunii octombrie, tânărul și-a expus ce-a de a 10-a expoziție organizată la Londra timp de un an de zile, care s-a desfășurat la Capital Art Gallery. Expoziția reprezintă un eveniment important pentru criticii de arta confirmând scopul galeriei de a fi în acest moment o platformă pentru dezvoltarea unui dialog strâns cu tinerii artiști internaționali. Astfel evenimentul e un pas important pentru publicul cointeresat de asemenea artiști tineri. Expoziția reprezintă cu siguranță un pas important în cariera artistului care îi oferă o motivație enormă pentru a creea cât mai multe lucruri interesante în continuare. Aceasta expoziție are scopul de a investiga procesul creativ al artistului, majoritatea lucrărilor expuse de către Constantin, reprezintă locuri pitorești din Republica Moldova și România, care din păcate nu vor mai exista în timp. Aceasta reprezintă contribuția sa în
perpetuarea tradițiilor culturale ale neamului nostru.

Pentru parcursul acestui an, Constantin a reușit să-și organizeze propriile expoziții la Espacio Gallery, Husk Creative Space, Capital Art Gallery, Liberte Gallery și la fel a reușit să-și expună lucrările la Banca Europeană din Londra cu susținerea Ambasadei Republicii Moldova în Marea Britanie. Expoziția a făcut parte din cadrul unui eveniment organizat de către programul cultural BERD și Ambasada Republicii Moldova în Marea Britanie. Pe parcursul serii au fost prezentate publicului trei scurt metraje iar în urma lor a urmat o scurtă discuție, o serie de întrebări cu regizorii autohtoni, degustație de vin și vernisajul expoziției “Spiritul Peisajului Basarabean”.
În cadrul acestor expoziții și evenimente artistul mereu publică serii de lucrări ce reprezintă tradițiile și cultura poporului român, scopul cărora e de a aduce la cunoștință publicului britanic imaginea Republicii Moldova.
Marea Britanie este ce-a de a 6-a țară în care artistul basarabean de 24 de ani își desfășoară activitățile artistice.

Constantin și-a urmat studiile anterior în Transilvania, a călătorit și a studiat prin intermediul programului Erasmus în Italia, Portugalia, Marea Britanie și a locuit la fel în Statele Unite ale Americii unde a ajuns prin intermediul altui program educational.

Pe parcursul acestor ani, a reușit să organizeze în jur de 40 de evenimente și expoziții de artă printre care la New York, Hollywood, Los Angeles, Salt Lake City, Lisabona, Bari, Cluj-Napoca și multe alte orașe din Europa.

Total
0
Shares
Total
0
Share