FOTO // Gafa impardonabilă a ministrului PAS de la Mediu: ”Recunoaștem că este o scăpare”

Deși de la începutul anului, paharele de unică folosință sunt interzise prin lege pentru utilizare și comercializare, acestea au fost oferite participanților la consultările publice privind proiectul Planului de acțiuni al Guvernului pentru anii 2021-2022 în domeniul protecției mediului, la ședință fiind prezentă și Iuliana Cantaragiu, ministrul pus de PAS în fruntea Ministerului Mediului. Rodica Iordanov, secretar de stat al ministerului Mediului, a recunoscut că este o scăpare, scrie ecopresa.md

Despre prezența paharelor de plastic pe masă a menționat Lilia Curchi, directoarea executivă a Asociației Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic. „Îmi pare foarte rău că la Guvern avem paharele de plastic. Nu știu când au fost făcute achizițiile, dar este rușinos”, a precizat Curchi.

În replică, secretara de stat a ministerului Mediului a spus că și ei îi pare rău. „Recunoaștem că este o scăpare de care trebuie să ne debarasăm, inclusiv să stabilim când asta devine deșeu”, a declarat Iordanov, precizând că paharele de plastic au statut de tacâmuri de unică folosință.

Precizăm că, începând cu 1 ianuarie 2021 este interzisă utilizarea/comercializarea farfuriilor, paharelor, altor accesorii ale serviciilor de masă și bețișoarelor, de unică folosință, fabricate din plastic, cu excepția celor biodegradabile.

Codul Contravențional al Republicii Moldova prevede sancționarea utilizării și comercializării pungilor și a veselei din plastic, amenzile fiind de la 3000 până la 4.500 de lei pentru persoanele fizice și de la 6000 până la 12.000 de lei pentru persoanele juridice.

Conform prevederilor art.400 și 408 din Codul Contravențional al Republicii Moldova sunt în drept să examineze respectarea normelor şi regulilor de desfăşurare a activităţilor de comerţ, inclusiv prin constatarea contravențiilor și încheierea proceselor verbale, agenții constatatori din cadrul Agenţiei pentru Protecția Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei și Ministerului Afacerilor Interne.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share