Economic

FOTO // Guvernul Chicu a obținut din finanțare externă de aproximativ de două ori mai mulți bani, decât guvernul Sandu

Pinterest LinkedIn Tumblr

Guvernul condus de Ion Chicu, în jumătate de an de activitate, a atras de două ori mai mulți bani din asistență financiară externă, decât echipa Maiei Sandu.

O demonstrează cifrele, prezentate astăzi de Chicu, în cadrul unei conferințe de presă.

Astfel, în perioada noiembrie 2019 – aprilie 2020, Moldova a atras 4,3 miliarde de lei. Este vorba despre ultima tranșă din programul de finanțare cu Fondul Monetar Internațional, dar și creditul de urgență acordat de FMI.

Totodată, în perioada iunie – noiembrie 2019, în Moldova au venit 2,1 miliarde lei din asistență externă. Este vorba despre banii de la UE și FMI. Premierul a explicat că banii veniți din UE se datorează activității guvernelor precedente, care au activat până în 2019.

“Suma de 1,6 miliarde lei care au venit de la UE, cea mai mare parte este grant. Tote condiționalitățile pentru a primi banii au fost îndeplinite până în 2018, iar debursarea a avut loc în 2019. Dacă vorbim despre meritele guvernelor, atunci vedeți cine a îndeplinit condițiile”, a precizat Chicu.

Citește și: Ion Chicu afirmă că deficitul bugetar ar putea depăși în acest an 20 de miliarde de lei

loading...

Comments are closed.