FOTO // Mai mulți primari și consilieri locali au protestat astăzi în fața Parlamentului

Aleșii locali din raioanele, satele și orașele din țară au manifestat marți, 18 iulie, în cadrul unui flashmob în fața Parlamentului, împotriva proiectului de lege elaborat și votat în prima lectură de majoritatea parlamentară PAS, care interzice membrilor Partidului „ȘOR” să participe la alegeri, în următorii trei ani.

Reprezentanții puterii locale din partea Partidului „ȘOR”, de la toate nivelurile, au decis să-și exprime nemulțumirea într-o manieră inedită – prezentând imagini cu proiectele sociale și de infrastructură pe care le-au realizat în localitățile pe care le conduc, cu suportul echipei lui Ilan Șor.

Prezent la eveniment, Dinu Țurcanu, președintele raionului Orhei, a menționat că prin intermediul flashmobului au vrut să arate regimului politic Sandu-PAS cum primarii și consilierii din partea Partidului „ȘOR” au reușit să modernizeze zeci de sate, într-un termen scurt, fără vreun suport din partea Guvernului.

„Dacă PAS crede că prin aceste acțiuni sfidătoare va intimida Partidul politic „ȘOR” sau îl va împiedica să participe la alegerile locale generale – se înșală amarnic. Acest flashmob este și o replică la încercarea guvernării de a mima consultările publice asupra inițiativei legislative care prevede aceste restricții”, a declarat Dinu Țurcanu.

Președintele raionului Orhei a remarcat că, în acest mod, guvernarea PAS se răzbună pe cetățenii Republicii Moldova, pentru că i-au ales în funcții de primari pe candidații din partea Partidului „ȘOR”.

„Aceste consultări mimate vin să legifereze și să justifice acțiunile ilegale pe care le fac ei în raport cu aleșii locali din partea „ȘOR”. Curtea Constituțională a prevăzut expres unele cerințe și decizia nicidecum nu prevede normele care sunt discutate azi, în Parlament. Aceste acțiuni unesc însă și mai mult echipa noastră. Sunt convins că, după alegerile din toamnă, mai mult de 50% dintre primarii din sate vor fi membri ai echipei lui Ilan Șor. Este evident că inițiativa legislativă va fi votată în lectura a doua, deoarece PAS vrea cu orice preț să limiteze influiența Partidul „ȘOR” în țară. Aceasta însă nu ne descurajează, vom continua să muncim mai departe pentru poporul nostru”, a adăugat Dinu Țurcanu.

Primarul orașului Taraclia, Veaceslav Lupu, a opinat că prin acest proiect, PAS a încălcat, încă o dată, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Constituția Republicii Moldova.

„Pe aceste fotografii vedeți doar o parte a proiectelor implementate de Partidul „ȘOR” și la inițiativa lui Ilan Șor – singura formațiune care a demonstrat că, în pofida situației economice dificile, viața cetățenilor Republicii Moldova poate fi îmbunătățită. Ei au nu au făcut nimic pentru că mereu au găsit scuze: mai întâi a fost pandemia, apoi războiul din țara vecină, care se află într-o situație economică mai bună decât a noastră, ulterior au dat vina pe televiziuni, care, în opinia lor, nu reflectă echidistant evenimentele, și iată acum încearcă să manipuleze oamenii și să-i convingă de faptul că din cauza noastră, a membrilor Partidului „ȘOR”, nu pot să facă ordine în țară,” a menționat primarul orașului Taraclia.

El a mai adăugat că regimul politic dictatorial Sandu-PAS demonstrează ceea ce este vizibil tuturor: că se teme să nu piardă puterea, de care se folosește pentru a fura țara și a se îmbogăți ilicit.

„Le este frică deoarece Găgăuzia a făcut o alegere corectă, arătând întregii țări că poporul își dorește o altă politică externă decât cea impusă de guvernarea PAS. Alegerile locale vor avea același rezultat, precum și cele parlamentare și prezidențiale. În acest ritm, falsa guvernare proeuropeană nu mai rezistă mult timp” a conchis Veaceslav Lupu.

Total
0
Shares
Total
0
Share