FOTO // O bucată de metal a sărit de la un autocamion și a spart nasul unui șofer, pe traseul Chișinău-Nisporeni

Caz șocant pe traseul Chișinău-Nisporeni. O bucată de metal a sărit de la un autocamion direct în parbrizul unui automobil, scrie Echipa.md

Sticla mașinii s-a spart iar acea bucată de metal a nimerit în nasul șoferului și i l-a rupt. S-a întâmplat încă în data de 17 aprilie, însă, despre caz s-a aflat recent, după ce apropiați ai bărbatului care a suferit au scris anunțuri pe rețele, încercând să dea de urmele șoferului vehiculului de mare tonaj, care, probabil nici nu știe ce s-a întâmplat.

Potrivit autorului postării, șoferul automobilului a pierdut mult sânge, a supraviețuit miraculos, și așteaptă o intervenție chirurgicală pentru refacerea feței și, în special, a nasului… Pentru că în mașină nu era o cameră de bord, nu se cunoaște deocamdată ce vehicul a fost implicat în acest incident.

Contactat telefonic, ofițerul de presă de la IP Nisporeni, Cristina Vicol, a confirmat producerea unui astfel de caz și a declarat că bucata de metal este de fapt închizătoarea de la rezervorul de combustibil.

În prezent, angajații Inspectoratului de poliție Nisporeni și cei ai INSP verifică camerele video de pe traseu pentru a identifica autocamionul, dar și pentru a stabili toate circumstanțele.

Total
0
Shares
Total
0
Share