FOTO // Orașul din Canada unde temperatura a ajuns la aproape 50 de grade a luat foc

La o zi după ce o localitate din British Columbia a atins cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Canada, locuitorii din Lytton au fost evacuați din cauza incendiilor. Primarul Jan Polderman a emis ordinul de evacuare miercuri seară, din cauza unui incendiu de vegetație. „Toți locuitorii sunt sfătuiți să părăsească comunitatea și să meargă într-o locație sigură”, a spus acesta, informează Digi24.ro

Lytton, care se află la aproximativ 319 kilometri est de Vancouver, are o populație de 249 de locuitori. „Este cumplit. Întreaga localitate este în flăcări”, a declarat Polderman pentru CBC News, citată de CNN. „Au trecut doar 15 minute de la prima scânteie și până când totul a fost cuprins de foc”.

Orașul cel mai apropiat, Merritt, a deschis un centru de recepție pentru evacuații din Lytton.

Temperaturile din Lytton au urcat marți până la 49,5 grade Celsius, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Canada. A fost a treia zi în care recordul de temperaturi a fost doborât.

În prezent, 67 de incendii sunt active în British Columbia și 44 dintre acestea au izbucnit în ultimele două zile.

Temperaturile extreme au avut un impact devastator.

Au fost raportate cel puţin 486 de decese din cauza temperaturilor extreme

Valul de căldură care a depăşit recordul de temperatură în vestul Canadei şi în nord-vestul SUA a dus la decesul a sute de oameni şi la declanşarea de incendii de vegetaţie. În Columbia Britanică, au fost raportate cel puţin 486 de decese subite pe parcursul a cinci zile.

„Aceasta a fost o adevărată criză de sănătate care a subliniat cât de periculos poate fi un val de căldură extremă”, a declarat dr. Jennifer Vines, ofiţer de sănătate din judeţul Multnomah. „Pe măsură ce verile noastre continuă să se încălzească, bănuiesc că ne vom confrunta din nou cu acest gen de evenimente”.

La Washington, preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat că schimbările climatice provoacă „o confluenţă periculoasă de căldură extremă şi secetă prelungită”, avertizând că Statele Unite sunt în urmă în pregătirea pentru ceea ce ar putea însemna un număr record de incendii forestiere în acest an, potrivit Reuters.

Lytton, o localitate din centrul Columbiei Britanice, a depăşit săptămâna aceasta de trei ori cel mai mare record de temperatură din Canada din toate timpurile, cu o temperatură de 49,6 grade Celsius, începând de marţi. Incendiile de vegetaţie au pus stăpânire pe oraş, fapt ce a dus la evacuarea mai multor case.

În nord-vestul SUA, temperaturile din Washington şi Oregon au crescut mult peste 38 de grade C, în weekend. Portland a stabilit maxime istorice câteva zile la rând, inclusiv 47 de grade C, duminică.

Guvernatorul din Oregon, Kate Brown, a declarat stare de urgenţă din cauza „ameninţării iminente a incendiilor”, în timp ce Serviciul Naţional de Meteorologie din SUA din Portland a emis o avertizare cu steag roşu pentru anumite părţi ale statului, spunând că viteza vântului ar putea răspândi rapid focul.

Departamentul de Pompieri din Portland a interzis utilizarea artificiilor pentru weekend-ul din 4 iulie, atunci când americanii sărbătoresc Ziua Independenţei.

Citește și: Fermierii români aruncă pe câmp tone de legume, nemulțumiți de prețurile prea mici din piață

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share