(foto) Partidul ȘOR a dat în exploatare iluminatul stradal încă într-o localitate din circumscripția sa

ilan shor orhei, ilan shor raionul orhei, ilan shor primar, ilan shor iluminare, ilan shor deputat, marina tauber, reghina apostolova

Partidul Politic “ȘOR” a finisat lucrările de iluminare stradală a satului Cișmea, raionul Orhei, una din cele 104 localități unde formațiunea a câștigat alegerile parlamentare.

Cu această ocazie, toți cei 7 deputați ai fracțiunii parlamentare a Partidului ”ȘOR” au mers în sat pentru a participa la darea în exploatare a sistemului de iluminare. Ei au fost întâmpinați de localnicii din Cișmea cu aplauze, îmbrățișări și cuvinte de mulțumire. Iar liderul partidului, Ilan Șor, a promis că nu sătenii sau primăria locală, ci asociația “Pentru Orhei” va plăti facturile pentru energia electrică consumată de sistemul de iluminare stradală.

În cadrul evenimentului, Ilan Șor a menționat despre următoarele acțiuni pe care le va face partidul “ȘOR” pentru satul Cișmea.

“Am elaborat un program special care prevede următoarele:  am promis că în primul an vom face iluminare stradală şi, astăzi, împreună cu dumneavoastră aprindem luminile. În cel de-al doilea an vom face drumurile. În cel de-al treilea an vom deschide o instituţie medicală care corespunde tuturor cerinţelor. Iar în cel de-al patrulea an vom face cele mai bune instituţii şcolare, vom face reparaţii generale în şcoli. În timp ce unii pălăvrăgesc, noi, deputații Partidului ”ȘOR” facem viața oamenilor mai bună”, a menționat deputatul Ilan Șor.

Iar deputata Marina Tauber a explicat de ce iluminarea stradală în localitățile rurale este unul din proiectele prioritare ale formațiunii.

“Acest proiect este unul prioritar deoarece suntem îngrijorați de soarta copiilor care trăiesc în localitățile rurale și care sunt nevoiți, de multe ori, să circule seara pe străzi întunecoase”, a spus Marina Tauber.

În satul Cișmea, muncitorii au instalat 14 km de cablu şi peste 370 de becuri led. Locuitorii sunt foarte bucuroși și mulțumiți că, în sfârșit, străzile lor sunt iluminate noaptea.

”De când avem iluminare stradală, nu mai este aşa periculos să mergi pe stradă noaptea, chiar şi pentru copii. Acum poţi chiar să ieşi seara şi la o plimbare, pentru că este lumină şi nu-ţi mai este frică”, menționează Maria Cavca, localnică.

”S-a făcut o treabă extraordinar de bună, în mare parte pentru copii, pentru bătrâni”, se arată bucuroasă Elena Știrbeț.

După discurs, deputații au făcut baie de mulțime, s-au fotografiat și au dansat împreună cu sătenii. Evenimentul a culminat cu un impresionant fire show, dar și focuri de artificii.

Datorită celui mai grandios proiect de iluminare stradală, 104 localităţi din circumscripția 18 și 19, acolo unde Ilan Șor și Marina Tauber au câștigat alegerile, dar și localitățile din alte regiuni ale țării unde partidul ȘOR a câștigat alegerile, vor beneficia de modernizarea infrastructurii de iluminare. Pe lângă reparaţia drumurilor, redeschiderea centrelor de sănătate şi a instituţiilor de învăţământ în cele peste o sută de localităţi, se prevede şi deschiderea magazinelor și farmaciilor sociale.

Satul Cișmea este a doua localitate, după Breanova, unde Partidul ”ȘOR” a realizat iluminarea stradală în timp record. În prezent, muncitorii instalează becuri led în satul Furceni, iar în scurt timp și străzile lor vor fi iluminate noaptea.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share