Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu Vadim Ceban, președintele Consiliului de Administrație al S.A. „Moldovagaz”.
Oficialii au discutat mai multe subiecte precum: rezultatele activității din anul trecut, inclusiv semnarea recentă a contractului cu SAP „Gazprom” și a acordurilor de interconectare cu operatorul din Ucraina, planurile pentru anul 2020, pregătirea rutei alternative de revers gaze pe coridorul Transbalcanic de aprovizionare cu gaze naturale a consumatorilor din Republica Moldova.
Referindu-se la planurile pentru anul 2020, Vadim Ceban a menționat că printre obiectivele majore se află demararea procesului de reorganizare a întreprinderilor din sistem.
Se planifică crearea unei singure întreprinderi de distribuție gaze în baza celor 12 existente. Vor fi întreprinse măsuri de asigurare a independenței operatorilor de transport de gaze conform prevederilor Legii cu privire la gazele naturale. Vor fi efectuate schimbări și în cadrul SA „Moldovagaz”, în partea ce ține de furnizare a gazelor naturale în vederea optimizării și eficientizării activității întreprinderii.
Șeful statului a salutat faptul că în pofida tuturor impedimentelor legate de problema tranzitului gazelor prin Ucraina, precum și a numeroaselor speculații că Moldova nu va avea gaze în anul curent, au fost întreprinse toate măsurile și minimizate toate riscurile astfel încît țara noastră să fie asigurată cu gaze naturale pe viitor.
Totodată, Igor Dodon a menționat importanța ca tarifele pentru consumatorii finali să nu fie majorate și dacă există posibilitatea, să fie identificate resurse pentru micșorarea acestora.