FOTO // Proteste în toată țara, organizate de Partidul „ȘOR”: Răbdarea oamenilor a ajuns la limită, actuala guvernare trebuie să plece!

Mii de membri și simpatizanți ai Partidului „ȘOR” au organizat vineri, 25 martie, proteste în toată țara. Manifestațiile s-au desfășurat concomitent, în toate raioanele. Oamenii s-au adunat în fața reședințelor administrative din centrele raionale și locale, pentru a le transmite autorităților de la Chișinău un mesaj foarte clar – că situația actuală nu mai poate fi tolerată, iar cetățenilor nu le rămâne altă soluție, decât să-și revendice drepturile în stradă. În capitală, astfel de manifestații au avut loc în toate cele cinci sectoare, pentru a accentua faptul că nemulțumirea este cvasigenerală.

Oamenii au spus într-un glas că răbdarea lor a ajuns la limită, iar actuala guvernare trebuie să-și dea demisia, în caz contrar, va fi alungată cu forța.

Ne-am săturat de minciuni! Pe zi ce trece, ne este din ce în ce mai greu. Președintele Maia Sandu ne liniștește și ne recomandă să nu ne facem griji, deoarece vor fi suficiente alimente în magazine, că acestea vor fi importate din țările europene, doar că acestea vor fi mai scumpe. Șeful statului nu ne spune, însă, de unde putem lua bani pentru a ne hrăni”, a menționat o locuitoare din sectorul Râșcani al Capitalei.

Această guvernare trebuie să plece! Ne-a promis multe înainte de a veni la putere. Ceea ce se întâmplă în prezent este obrăznicie, care trebuie dur pedepsită”, a spus un locuitor al municipiului Bălți.

Au promis că vor lupta, în primul rând, împotriva corupției. Printre primele lucruri pe care le-au făcut a fost să-și angajeze verișoarele și alte rude în funcție. Asta nu se cheamă corupție? Nu mai putem răbda. Cu o astfel de guvernare, vremurile bune nu au cum să vină. Jos guvernarea!”, a afirmat o femeie din Orhei.

În context, liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a menționat că actuala guvernare nu și-a îndeplinit nicio promisiune făcută în campania electorală. Sloganurile anticorupție nu au fost nimic altceva decât praf în ochi. Au promis vremuri bune, dar au adus vremuri grele, au promis salarii decente, dar lefurile nu au crescut deloc, au promis o viață decentă, dar au scumpit tot ce se putea scumpi! Gazul e mai scump, lumina e mai scumpă, benzina și motorina sunt mai scumpe, mâncarea e mai scumpă, viața e mai scumpă, motiv pentru care această guvernare trebuie să plece, a mai spus Ilan Șor.

Haideți să trăim bine, dragi moldoveni! Haideți să ne unim și să dăm jos această guvernare iresponsabilă! Distrug tot de ce se ating. Este cea mai slabă guvernare de la independență încoace! Această guvernare coruptă trebuie să plece și ea va pleca. Toți cei care au provocat aceste crize trebuie să înțeleagă că bătaia de joc de oameni va fi dur pedepsită. Nu e nimic mai grav decât să-i pui pe oameni să plătească mai mult din buzunarul lor pentru incompetența guvernării!”, a transmis Ilan Șor.

Partidul „ȘOR” a reluat manifestațiile de stradă, după o pauză luată pe fundalul tensionării situației la granița de Est a Republicii Moldova. Motivul este situația degradantă din țară în toate sferele de activitate și atitudinea total iresponsabilă a guvernării PAS, care, în loc să caute soluții pentru crizele grave în care ne aflăm, le accentuează pe zi ce trece.

Pe parcursul acestei săptămâni, acțiuni similare au avut loc în fața Președinției, dar și la Guvern. În primul caz, zeci de membri și simpatizanți au cerut demisia in corpore a guvernării PAS, pe fundalul scumpirilor fără precedent a resurselor energetice, fapt ce a dus la majorarea prețurilor pentru toate produsele și serviciile. Ulterior, reprezentanții formațiunii au scos în evidență faptul că liderii PAS, care au ajuns la putere marșând pe mesaje anticorupție, s-au dovedit a fi chiar mai corupți decât cei din fostele guvernări.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share