FOTO // Un adolescent a ucis două surori, după ce „încheiase un pact cu diavolul”. L-a semnat cu propriul sânge

Un adolescent britanic a fost găsit vinovat de uciderea a două surori, ca parte a unui pact pe care spunea că l-a încheiat cu forțele demonice, potrivit căruia ar fi trebuit să ucidă cel puțin șase femei o dată la șase luni, pentru ca în viitor să câștige la loterie, informează Realitatea.md

Danyal Hussein, acum de 19 ani, le-a înjunghiat mortal pe Bibaa Henry, 46 de ani, și pe Nicole Smallman, 27 de ani, într-un parc din nord-vestul Londrei, în iunie anul trecut. Cele două femei tocmai sărbătoriseră ziua de naștere a lui Henry, împreună cu prietenii.

Hussein a comis crimele pentru a-și îndeplini partea sa din „pactul” cu demonul „Mighty King Lucifuge Rofocale”, pe care l-a semnat cu propriul sânge, promițând că va „efectua minimum șase sacrificii la fiecare șase luni, atâta timp cât sunt liber și capabil din punct de vedere fizic”, le-au precizat anchetatorii reporterilor.

Hussein a scris că speră că recompensa sa va fi „câștigarea Jackpot-ului Mega Millions”, iar poliția a găsit trei bilete de loterie pe care le cumpărase imediat după crime.

„Sunt total convins, la fel ca și echipa mea, că ar fi continuat să comită mai multe crime. Cazul este greu de înțeles pentru orice persoană normală. Este aproape ca într-un film”, a declarat inspectorul șef Simon Harding, cel care a condus ancheta.

Surorile Henry și Smallman erau în Parcul Fryent din Wembley pentru a sărbători cu prietenii, unde au rămas singure la un moment dat. Și-au făcut 150 de fotografii, a spus Harding, iar ultima dintre ele le arăta privind în lateral, iar poliția crede că atunci Hussein venea spre ele.

El a înjunghiat-o pe Henry de opt ori și pe Smallman de 28 de ori. După crime, Hussein a târât cadavrele în pădure, unde au fost găsite a doua zi de către iubitul lui Smallman.

Hussein a fost arestat patru săptămâni mai târziu. Polițiștii cred că o rană adâncă suferită la mână în timpul crimelor l-a împiedicat să mai comită și altele.

Când detectivii i-au percheziționat casa, i-au găsit „pactul” și biletele de loterie. De asemenea, au fost descoperite simboluri satanice și o carte scrisă de mână cu vrăji, inclusiv unele pentru a le face pe femei să-l găsească atrăgător, a spus poliția.

Hussein a negat faptele, susținând că totul a fost o conspirație elaborată, dar un juriu de la curtea londoneză Old Bailey l-a găsit vinovat de crime. El va fi condamnat la o dată ulterioară.

Nu este clar cum adolescentul a devenit fascinat de ocultism, însă polițiștii au aflat că a accesat dark web-ul, însă nu i-au putut accesa contul său, pentru că a refuzat să-și dea parolele.

Citește și: O bază militară din Irak, care găzduieşte soldaţi americani, atacată cu 14 rachete

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share