VIDEO Victoria Furtună îl contrazice pe Radu Marian privind creșterea veniturilor populației: „Oamenii nu trăiesc mai bine, supraviețuiesc, adică calculează, economisesc, amână, se împrumută”

VIDEO // Victoria Furtună îl contrazice pe Radu Marian privind creșterea veniturilor populației: „Oamenii nu trăiesc mai bine, supraviețuiesc, adică calculează, economisesc, amână, se împrumută”
EnglishFrançaisРусский

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a criticat declarațiile deputatului PAS și președintelui Comisiei economie, Radu Marian, privind creșterea veniturilor populației, acuzând guvernarea că manipulează datele economice și ignoră deteriorarea nivelului de trai al populației.

Reacția vine după ce Radu Marian a declarat, în cadrul unui podcast, că „obiectiv și statistic, veniturile sunt astăzi mai mari decât în 2021”. Deputatul PAS a afirmat că salariul mediu ar fi crescut de la aproximativ 8 500 de lei în 2021 la circa 17 000 de lei în prezent și că, inclusiv după ajustarea la inflația cumulată de aproximativ 75%, ar exista o creștere reală de circa 20%. Totodată, Radu Marian a susținut că pensia minimă ar fi crescut cu peste 150%, iar pensia medie cu aproximativ 120–130%, peste ritmul inflației.

În reacția sa, Victoria Furtună a declarat că afirmațiile deputatului PAS „nu sunt o realitate”, ci „o manipulare pură în stil PAS”.

”Declarațiile lui Radu Marian despre creșterea veniturilor nu sunt o realitate. Este o manipulare pură în stil PAS. Da, cifrele pe hârtie au crescut, oameni buni, dar viața noastră nu. Chiar și statisticile oficiale arată adevărul. Între 2021 și 2026, rata sărăciei a crescut în Republica Moldova cu aproximativ 10%.

Astăzi, aproape jumătate de țară trăiește la limita sărăciei. Între timp, haideți să ne uităm obiectiv: gazul, încălzirea, energia electrică s-au scumpit de câteva ori.

Produsele alimentare și serviciile de bază au explodat la preț. Cheltuielile zilnice apasă mai tare ca niciodată. Oamenii pleacă.

Businessul din Republica Moldova pleacă. Capitalul se scurge din țară. Economia în Republica Moldova, oameni buni, se ține pe trei piloni foarte fragili: cei care nu pot pleca încă, banii trimiși din diasporă și creditele care vor trebui întoarse tot de noi și de copiii noștri.

În această realitate, domnule Marian, creșterea salariilor nu face pe nimeni mai bogat și nici mai liniștit și nici mai sigur în țara noastră. Oamenii nu trăiesc mai bine, supraviețuiesc, adică calculează, economisesc, amână, se împrumută.

Iar acum, haideți să spunem adevărul care doare, doare poporul. Singurul lucru care a crescut cu adevărat în acești ani, știți ce este? Sunt veniturile voastre, ale celor de la putere. Din 2021 până în 2026, salariile deputaților și ale miniștrilor au crescut cu 100%, 150% și poate chiar mai mult. Acesta este progresul pe care oamenii îl simt cu adevărat, domnilor miniștri. Restul nu este o creștere, este sărăcie, este durere, este disperare. Este doar o iluzie pe care vreți voi să o vindeți pe hârtie și la televizoarele plătite, apropo, tot din buzunarele noastre”, a declarat Victoria Furtună, președintele Partidului ”Moldova Mare”, fost procuror anticorupție.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share
ULTIMA ORĂ
×