Geniştii din Batalionul de Geniu „Codru” au neutralizat un arsenal de muniţii, descoperit în vecinătatea satului Mingir, raionul Hînceşti.
Potrivit şefului Serviciului Geniu, locotenent-colonel Adrian Efros, echipa de deminare a unităţii a fost solicitată luni, 19 noiembrie, de administraţia locală să intervină pe un câmp arabil din apropierea localităţii, unde un cetăţean a descoperit câteva obiecte explozive neidentificate.
Grupul de genişti, condus de plutonierul Eugen Axenti, a cercetat terenul, unde a depistat 66 de bombe de la aruncător, calibru 120 mm.
La finalizarea lucrărilor, militarii au determinat că obiectele explozive erau de producţie sovietică şi datau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
„Muniţiile s-au aflat în sol timp de peste 70 de ani şi prezentau pericol pentru viaţă. Obiectele au fost preluate şi distruse într-un loc sigur, în condiţii de maximă securitate”, a menţionat plutonierul Axenti.
De menţionat că în cele 11 luni ale anului curent, geniştii Armatei Naţionale au dezamorsat 382 de obiecte explozive pe întreg teritoriul ţării.
Ministerul Apărării atenţionează că în zonele în care există sau se presupune existenţa unor muniţii, cetățenii sunt rugaţi să anunțe autorităţile locale. În cazul depistării unor obiecte explozive neidentificate, este categoric interzisă atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte, lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă, demontarea focoaselor sau altor componente.