(foto) Un tânăr din Bălți a ocupat poziția a doua la un concurs internațional pentru crearea unui tren al viitorului

presa independenta, presa din moldova, presa libera, libertatea presei, api, asociatia presei din moldova, mass media, presa chisinau,inventatori moldova, andrei zbanca, afaceri pentru tineri, start-up moldova,

Tânărul designer din Republica Moldova, Andrei Zbancă a creat un concept futuristic de transport electric urban cuplabil, cu care a luat locul doi în cadrul unui concurs internațional din China. În viziunea tânărului designer, trenul viitorului nu are nevoie de conductor, este ecologic, iar stațiile speciale sunt dotate cu parcări subterane, zone pietonale și piste pentru bicicliști.

Andrei Zbancă este originar din orașul Bălți, iar acum un an a absolvit facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Transporturi a Universității Tehnice a Moldovei. La concursul organizat de CRRC (China Railway Rolling Stock Corp) a mai participat în cel de-al doilea an de studii, făcând parte dintr-o echipă, care a luat locul patru. De această dată a vrut să evolueze singur și i-a reușit, scrie Realitatea.md.

V-Rail este un tren suspendat lateral cu două șini de menținere a echilibrului în timpul deplasării. Transportul fiind total electric nu emite gaze nocive în atmosferă și nici nu are nevoie de conductor întrucât este computerizat. Stațiile impresionează prin complexitatea lor. Andrei nu a abordat doar problema ecologică dar a avut grijă și de persoanele cu dizabilități, creând pentru ele locuri special amenajate în tren, dar și treceri de la un nivel la altul în interiorul stațiilor.

În cadrul competiției, desfășurate în orașul Qingdao în perioada de 21-23 noiembrie, a concurat cu participanți din toate colțurile lumii care, potrivit tânărului, aveau o experiență în designul industrial mult mai mare decât dânsul.

„La concurs au participat designeri din SUA, Germania, Spania, Argentina, Coreea de Sud, Austria, Danemarca și multe alte țări. Majoritatea erau mai mari decât mine, având experiențe de lucru în companii renumite precum Audi, Peugeot, Fiat, Iveco – experiențe la care pot doar visa”, a povestit tânărul.

Concurenții au participat și la un workshop unde au avut ocazia să interacționeze cu reprezentanții marelor companii, cum ar fi Bombardier, Prostman Good și Pininfarina. Totodată au mers în excursie la compania CRRC, care are o suprafață de „aproximativ 250 de terenuri de fotbal”. Acolo au aflat care sunt pașii de producere și au văzut o mulțime de utilaje.

„Vreau să menționez că pe parcursul acestor zile, împreună cu toți finaliștii eram un grup foarte unit și grijuliu. Am primit multe sfaturi utile de la oameni cu experiență și am găsit multe răspunsuri la întrebările pe care adesea le învârteam în mintea mea”, a spus Andrei.

Andrei Zbancă a fost invitat să-și facă studiile de masterat la universitățile din Canada și Mexic, dar a mai reușit să discute și cu designerul șef din cadrul companiei Bombardier despre un posibil internship.

„Nu pot să zic că această experiență mi-a deschis multe uși. Nimeni nu îți deschide ușa atât timp cât nu bați la ea. Însă pot zice cu certitudine că tot ce s-a întâmplat în China m-a făcut mai încrezător în propriile forțe și mai determinat să fac pașii necesari pentru a găsi acele „uși” în viitor”, a accentuat tânărul.

Suma de bani câștigată o va investi cu folos, iar la moment planifică să-și cumpere o tabletă grafică și poate un calculator mai performant care îl vor ajuta să creeze în continuare produse inedite.

Sursa: Realitatea.md

Total
0
Shares
 
Total
0
Share