Actualitate

Germania a intrat în valul 4 al pandemiei de Covid

Pinterest LinkedIn Tumblr

Al patrulea val de infectare cu noul coronavirus a început în Germania, potrivit celui mai recent raport al Institutul Robert Koch (RKI), agenţia naţională responsabilă cu prevenirea şi controlul bolilor. Categoriile mai tinere din rândul populaţiei sunt cele care au fost afectate în mod special de Covid-19 în ultimele luni, mai arată raportul nemților.

Proporţia probelor pozitive în cazul testelor PCR a crescut de la 4% la 6% în decurs de o săptămână până la jumătatea lunii august, potrivit ultimului raport săptămânal al RKI, dat publicităţii joi seară.

„Acest lucru arată acum în mod clar începutul celui de-al patrulea val, care devine din ce în ce mai puternic, în special din cauza infectărilor populaţiei adulte tinere”, se arată în raport preluat de dw.com.

Varianta Delta a devenit dominantă în Germania încă din iulie

De la începutul lunii iulie s-a înregistrat o creştere a ratei incidenţei în Germania, în special în cazul persoanelor cu vârste cuprinse între 10 şi 49 de ani, afirmă RKI. În vara acestui an, varianta Delta, care este mai contagioasă, este dominantă, reprezentând 99% din cazuri.

Rata de incidenţă în ultimele şapte zile a fost joi de aproximativ 44 de cazuri la 100.000 de locuitori, însă cu fluctuaţii regionale puternice.

Per ansamblu, 63,7% din populaţie a fost vaccinată cu o doză, în timp ce 58,2% sunt complet imunizaţi.

Raportul săptămânal al RKI este publicat cu întârziere. Majoritatea rezultatelor din ultima analiză se referă la datele din prima săptămână a lunii august.

loading...

Comments are closed.