Guvernatorul BNM a avut o întrevedere cu reprezentanții Corporației Financiare Internaționale

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a avut o întrevedere cu Lisa Kaestner, directorul de țară pentru Ucraina și Moldova din cadrul Corporației Financiare Internaționale (IFC, grupul Băncii Mondiale) și Galina Cicanci, ofițerul de țară pentru Moldova.

Discuțiile s-au axat pe situația macroeconomică și prioritățile mandatului guvernatorului BNM privind dezvoltarea pieței de capital din Republica Moldova, îmbunătățirea sectorului de asigurări, atragerea investitorilor și impulsionarea domeniului de cercetări în cadrul băncii centrale.

Anca Dragu a subliniat nevoia de a dezvolta piața financiară din Republica Moldova și, în acest sens, a menționat nivelul scăzut de intermediere financiară, fapt ce necesită soluții și acțiuni atât din partea mediului bancar, cât și a celui antreprenorial. BNM se situează în centrul acestor discuții și soluții pentru dezvoltarea pieței financiare.

La rândul lor, reprezentanții Corporației Financiare Internaționale au apreciat determinarea guvernatorului Anca Dragu pentru acțiuni concrete, exprimându-și sprijinul și încrederea că vor fi obținute rezultate menite să asigure o perspectivă pentru dezvoltarea economiei sustenabile. De asemenea, Lisa Kaestner s-a arătat interesată ca între IFC și BNM să fie menținut un dialog continuu care să amplifice proiectele actuale și să identifice noi oportunități pentru modernizarea sectorului financiar din Republica Moldova.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share